Categories: SănătateUltima ora

O sansa pentru bolnavii de poliartrita reumatoida

La Timişoara s-a deschis, miercuri, Centrul de Perfuzii, complet refăcut şi modernizat, destinat pacienţilor care suferă de afecţiuni reumatologice cronice.

Compania medicală MSD, lider mondial în industria sănătăţii, partenerul privat al clinicii, a investit peste 15.000 euro în modernizarea centrului, prin achiziţionarea de mobilier medical şi infuzomat – echipamente necesare în tratarea pacientului cronic reumatologic. „În anii imediat postbelici, în aceste subsoluri erau aduşi la audieri dizidenţii politici, încarceraţi de fosta Securitate. S-a parcurs un drum lung şi am ajuns de la dizidenţi la rezidenţi, deoarece aici lucrează, acum, mulţi medici tineri, care se specializează în reumatologie”, a declarat prof. dr. Dan Nemeş, şeful Secţiei de Reumatologie şi Recuperare a Spitalului Municipal Timişoara. Înfiinţat în 2006 de prof. Dan Neme,ş în parteneriat cu echipa MSD Immunology, Centrul de Perfuzii Timişoara ajută, anual, 1.500 pacienţi cu diferite afecţiuni reumatologice. „Pacienţii care beneficiază de aceste tratamente sunt incluşi în Programul Naţional de Poliartrită Reumatoidă. Tratamentele sunt foarte scumpe pentru aceşti bolnavi cronici, lunar se cheltuie circa 1.000 de euro pe pacient, cheltuielile fiind suportate total de CJAS. Prin recuperarea persoanelor active atinse de această maladie handicapantă se fac economii mai mari decât dacă ar fi lăsaţi să fie răpuşi de invaliditate şi să li se plătească pensii de boală. La noi vin pacienţi din toată ţara, inclusiv din străinătate. Suntem un centru de excelenţă selectat de pacienţi. Boala este cruntă, ea putând apărea din timpul vieţii intrauterine, nu de puţine ori, în astfel de cazuri, impunându-se avortul”, a declarat prof. dr. Nemeş. Poliartrita reumatoidă, spondilita anchilozantă şi artropatia psoriazică sunt afecţiunile reumatologice inflamatorii cele mai frecvent întâlnite. Evoluţia naturală a acestor boli conduce pacientul către anchiloză şi imobilizare la pat, cu scăderea speranţei de viaţă cu până la 10 – 15 ani.

[nggallery id=204]

Share
Published by
Georgeta P.
Tags: dan nemes

Recent Posts

Cum i s-a urcat PSD-ului democrația la cap

Pe vremea crâncenului dar și obositului PSD, la final de trimandat Ion Iliescu, social-democrații au…

54 de minute ago

Primăria Moşniţa Nouă scoate la vânzare prin licitaţie mai multe parcele de teren aflate într-o zonă în continuă dezvoltare

Primăria Moșnița Nouă anunță organizarea licitației publice deschise pentru vânzarea a 22 de terenuri situate…

O oră ago

Activity Foundation – locul unde educația, inițiativa și cooperarea construiesc comunități durabile

Există organizații care se limitează la implementarea unor proiecte punctuale și organizații care reușesc să…

O oră ago

Victorie italienească într-un meci cu fotbal puțin! Poli bate în jocul derby de la Ghiroda

  A fost mai multă agitație în tribune, pe lângă garduri și pe bănci, decât…

16 ore ago

La Timișoara, în Piața Operei, e sărbătorită Ziua Protecției Civile/FOTO

Centrul Timișoarei găzduiește sâmbătă un eveniment dedicat Zilei Protecției Civile. Voluntarii de la SALVO prezintă…

18 ore ago

Obținerea serviciilor în cadrul magazinelor E.ON Energie România se face doar cu programare

Accesul în toate magazinele E.ON Energie România se face în baza unei programări prealabile, pentru…

19 ore ago