Categories: Sănătate

Reorganizarea spitalelor va fi reanalizata

Situaţia fiecărui spital propus spre reorganizare va fi analizată încă o dată şi nu este exclusă posibilitatea unor modificări. Anunțul a fost făcut, vineri, de ministrul Cseke Attila, care a spus, pe de altă parte, că procesul de restructurare a unităţilor medicale va continua.

„Am primit foarte multe observaţii, memorii, foarte multe delegaţii de primari, prefecţi, preşedinţi de consilii judeţene. Vom mai face o analiză cu privire la fiecare judeţ şi la situaţia fiecărui spital, dar procesul în mod cert merge înainte. Atât timp cât eu ocup această funcţie, această măsură trebuie făcută, pentru că, încă o dată, trebuie privit pacientul. Acolo unde nu ai linii de gardă sau ai o singură linie de gardă din punctul nostru de vedere este o problemă de tratament”, a spus Cseke. Ministrul a refuzat să se refere la situaţia Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu-Mureş, unde s-au strâns 50.000 de semnături online ale celor care se împotrivesc propunerii ca acesta să fie comasat cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Târgu-Mureș sau la situaţia spitalului din Sărmaşu, unde peste 150 de oameni au participat, joi, la un miting de susţinere a păstrării destinaţiei actuale, acesta fiind propus să se transforme în azil de bătrâni. Cele 71 de unităţi sanitare propuse pentru reprofilare au 794 de medici şi 2.533 de asistenţi medicali. Cseke Attila spunea că bugetul pe 2010 al celor 71 de unităţi se ridica la 203 milioane de lei, din care, scăzând cheltuielile de personal, care rămân ale sistemului, ar rezulta o economie de 81 de milioane de lei pe an. El avertiza autorităţile locale care refuză reprofilarea spitalelor din subordine că de la 1 aprilie nu vor mai primi finanţare pe actuala structură.

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

7 ore ago

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

7 ore ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

9 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

9 ore ago

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

13 ore ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

13 ore ago