Categories: Alte sporturiSport

Obligati sa castige

„Leii din Banat” îşi pun speranţa într-o victorie cu CSM Bucureşti, în timp ce conducerea clubului a luat primele măsuri, renunţând la un jucător şi la preparatorul fizic.

Jucătorii lui Dragan Petricevic sunt obligaţi să câştige meciul din etapa a XXI-a a diviziei A de baschet masculin. BC Timişoara nu a reuşit să se apropie de obiectivul propus, calificarea în play-off, iar situaţia financiară, dar şi evoluţia modestă au determinat conducerea clubului să renunţe la Brice Kabengele  şi la preparatorul fizic Goran Damjanovic. Aflaţi abia pe poziţia a 12-a a diviziei A de baschet masculin, „leii” sunt nevoiţi să-şi depăşească limitele în partida, de pe teren propriu, cu CSM Bucureşti. Ocupanta locului 10 luptă şi ea pentru calificarea în play-off, astfel că timişorenii vor avea misiune grea. În meciul tur, oapeţii de la Timişoara s-au impus pe propriul teren cu 88-70. Meciul se joacă sâmbătă, de la ora 18 la Sala „Constantin Jude”. Partida va fi arbitrată de Marius Ciulin, Fabiana Niţu şi Gabriel Dima.

Share
Published by
Mirela Linta

Recent Posts

75 de ani de la nașterea simbolului Politehnicii, Dan Păltinișanu!

Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…

25 de minute ago

Măslina din gâtul alegătorului PSD

Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

22 de ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

22 de ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

24 de ore ago