Colterm anunţă că, luni, din cauza unor lucrări efectuate de Enel, între orele 9 şi 14, va fi întreruptă furnizarea încălzirii şi a apei calde la PT 81. Vor fi afectaţi timişorenii care locuiesc pe Calea Şagului (parţial), respectiv pe străzile Hebe, Iris, Bd. L. Rebreanu (parţial), Luceafărul, Mătăsii, Munţilor şi Ranetti. Tot luni, între orele 8 şi 18, va fi oprită încălzirea la CT Dragalina, în vederea remedierii unei avarii. Vor fi afectaţi cei care locuiesc pe Bd. Dragalina, Republicii şi Spl. N. Titulescu.
Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, asocierea cu cei de la Compania Națională de Investiții…
Circulația rutieră în zona Podului Muncii va fi restricționată începând cu finalul acestei luni. Pentru…
Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…
Zilele trecute, Timișoara a devenit un punct de referință în chirurgia ortopedică la nivel internațional,…
În urma unor acțiuni ale polițiștilor locali pe linie de comerț, au fost aplicate 241…
Ministerul Culturii a anunțat marți rezultatele concursului organizat pentru postul de manager al Teatrului Național…