În sfârşit ieşim din această iarnă, care ne-a adus destule viroze. Pe parcursul sezonului rece, aportul de vitamine şi minerale scade din cauza alimentaţiei nesănătoase (multe grăsimi, dulciuri etc). Acest lucru duce la un dezechilibru în organism şi astfel apare astenia de primăvară.

În primul rând, trebuie să ştim că astenia nu este o boală propriu-zisă, ci o stare de slăbiciune, de disconfort fizic, care apare odată cu începutul primăverii. In această perioadă, organismul nostru trebuie să facă faţă nu doar schimbărilor de temperatură, dar este nevoit să se adpateze unui nou stil de viaţă. În aceste condiţii, dacă organismul are deficit de vitamine şi minerale, cauzat de alimentaţia nesănătoasă, atunci sunt şanse mari să fim victime ale asteniei. Există mai multe simptome care indică instalarea asteniei: stare marcată de oboseală şi somnolenţă, lipsa energiei, putere de concentrare scăzută, scăderea forţei fizice, iritabilitate, scăderea poftei de mâncare. Atunci când ne confruntăm cu una sau mai multe din aceste stări, este bine să ştim că trebuie să ne prezentăm la medic pentru a primi un tratament, altfel riscăm să intrăm în stare de depresie. Putem preveni intrarea în astenie printr-o alimentaţie cât mai bogată în legume crude, fructe, peşte. Dacă totuşi observăm că starea de oboseală ne afectează, avem la îndemână, în magazinele naturiste, suficiente suplimente minerale şi vitamine care să ne susţină organismul. Important de reţinut este faptul că accentuarea stărilor descrise, chiar şi după o alimentaţie adecvată sau consum de suplimente nutritive, trebuie să ne alarmeze şi să ne determine să mergem la medic.

Share
Published by
Lavinia Dirlea, medic Medicina generala
Tags: oboseala

Recent Posts

Proiect aprobat. Consiliul Județean Timiș se poate asocia cu CNI și participa cu o cofinanțare pentru a începe construcția stadionului Timișoarei

Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, asocierea cu cei de la Compania Națională de Investiții…

46 de minute ago

Demarează lucrările de reabilitare a Podului Muncii. Din 30 martie se restricționează circulația rutieră în zonă

Circulația rutieră în zona Podului Muncii va fi restricționată începând cu finalul acestei luni. Pentru…

2 ore ago

Românii şi Inteligența Artificială. Sondaj INSCOP

Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

2 ore ago

Timișoara se poziționează pe harta internațională a chirurgiei umărului: premiere medicale și expertiză globală

Zilele trecute, Timișoara a devenit un punct de referință în chirurgia ortopedică la nivel internațional,…

3 ore ago

Amenzi de peste 180 de mii de lei date de poliţiştii locali pe linie de comerţ

În urma unor acțiuni ale polițiștilor locali pe linie de comerț, au fost aplicate 241…

3 ore ago

Directorul Teatrului Național Timișoara a câștigat concursul pentru conducerea Teatrului Național București

Ministerul Culturii a anunțat marți rezultatele concursului organizat pentru postul de manager al Teatrului Național…

3 ore ago