CJT organizeaza licitatii electronice pentru drumuri judetene

Consiliul Judeţean Timiş are la dispoziţie 300.000 de lei, prin Programul Operaţional Regional, pe care îi foloseşte la reabilitarea unor drumuri judeţene.

Sunt vizate rutele Periam – Saravale -Sânnicolau Mare, respectiv Buziaş – Lugoj. Fondurile sunt împărţite în mod egal între cele două lucrări, pentru servicii de audit. Termenul până la care CJ Timiş primeşte oferte este 11 aprilie. Criteriile de calificare pentru firmele care participă la licitaţia electronică sunt legate de certificatele privind plata taxelor, a impozitelor locale şi de stat, iar cifra medie de afaceri trebuie să fie de 300.000 de lei sau echivalentul în euro al acestei sume. În plus, se cere experienţă similară, aşa că firmele trebuie să prezinte cel puţin un contract de servicii de audit pe proiecte finanţate din fonduri europene, iar valoarea cumulată în cazul în care există mai multe contracte trebuie să fie cel puţin egală cu 150.000 de lei sau echivalentul acesteia în euro. Garanţia de participare este de 3.000 de lei şi se face cu ordin de plată sau scrisoare de garanţie bancară.

Share
Published by
Artemia Simeria

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

5 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

5 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

7 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

7 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

8 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

10 ore ago