Trupa Flat, al cărei repertoriu conţine mai ales cover-uri ale unor piese renumite, a cântat, joi seară, în Factory Pub. Localul deschis la începutul anului se dovedeşte a fi o gazdă primitoare pentru concerte din ce în mai interesante. Iar timişorenii amatori de muzică bună au început să se obişnuiască cu noul pub, astfel că, de multe ori, acesta devine neîncăpător.
[nggallery id=289]
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilu din Moşniţa Mouă prezentat recent în…
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…
Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…
COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…
Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…
În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…