Mai era puţin şi băgam mâna în foc că preşedintele CJT şi al democrat-liberalilor timişeni, Constantin Ostaficiuc, ar reacţiona crâncen pe motiv că vigilenţa instituţiei pe care o conduce a fost dejucată de un chiriaş din spaţiile Bastionului, proprietarul clubului Zambara. Care domn Epure, în loc să presteze în incinta contractată cu CJT exclusiv activităţi specifice unui centru de pregătire tineret, cum s-a declarat în obiectul de activitate, a dat drumul la discotecă ca în vremurile bune. Cât pe ce să mă ard straşnic pariind pe Constantin Ostaficiuc. Asta e, ce pot să fac? Mergem înainte. În loc să zică că-l penalizează pe angajatul pus să verifice respectarea regulilor, Constantin Ostaficiuc ce credeţi că a zis? A zis că e bine. Da, dar ia uitaţi la ce m-aş fi aşteptat eu să declare om dintr-o bucată, preşedintele CJT. „Cum? În spaţiile de la Bastion se ţine discotecă? Nu pot să cred. Voi cere să se facă verificări, dar dacă este aşa cu spuneţi dumneavoastră, cei de la presă, cu siguranţă că vom lua măsuri aprige. Da, chiriaşul îşi poate pierde contractul pe care nu l-a respectat. Haideţi, ştiţi foarte bine că în proiectul făcut cu finanţare europeană nu s-au acceptat astfel de activităţi în noile spaţii! N-are importanţă dacă îl cunosc sau nu (se enervează, n.r.). Şi ce are dacă e Epure? Şterg pe jos cu el, ce ne-am tras de şireturi după ’89? Ete scârţ! Să respecte contractul, altfel zboară din locaţie”, ar fi spus Constantin Ostaficiuc în imaginaţia mea bolnavă.
Din păcate, preşedintele CJT n-a declarat aşa ceva. Motiv pentru care m-a dezamăgit mai ceva ca naţionala de fotbal a României la Zenica, spunând despre acest subiect intens rumegat de presă că: „Nu sunt niciun fel de reclamaţii de acolo. Pentru tineret înseamnă şi o discotecă şi un concert, şi o întâlnire cu artiştii, un simpozion, înseamnă o viaţă normală. Nu poţi să faci nişte restricţii dacă nu există reclamaţii, nu sunt probleme legate de disfuncţionalităţi”. E, aici e aici. Administraţia judeţeană vorbeşte despre spaţiile de la Bastion ca şi cum le-ar fi renovat cu bani proveniţi 100% din activităţi proprii, şi nu parţial din finanţări externe nerambursabile. Cum adică „nu poţi să faci nişte restricţii dacă nu există reclamaţii”? Şi dacă clubul Zambara ar funcţiona ca mănăstire de taici, iar în caietul de sarcini figura că trebuie să fie mănăstire de maici, tot trebuia închisă afacerea în acel spaţiu. Aici nu e concurs de reclamaţii la Secţia de Poliţie nr. 1, cu babe şi moşi care nu pot dormi de kilowaţii aia de pregătesc tineretul noaptea, ci e vorba de ceva regulamentar sau neregulamentar. Singura reclamaţie care ar trebui să conteze în momentul de faţă ar fi una trimisă la instituţia europeană care v-a finanţat proiectul, domnule Ostaficiuc.
Cum fac, cum nu fac, dar trebuie să mă întorc la dezamăgirea provocată de liderul CJT. Măcar putea simula omul indignarea, ceva acolo, să nu zică lumea că în ţara asta totul e deşertăciune, că demnitari din capul judeţului nici nu se mai feresc să fie pe-o labă cu tot soiul de şmenari de gâtul cărora atârnă istorice dosare penale. Măcar Traian Băsescu ar fi încercat să acopere aparenţele, ar fi sărit să-şi certe supuşii ca la votul pro-Ridzi sau pro-Păsat, ar fi trimis vreun Cristi Preda să facă praf gaşca din partid. Vedeţi, ar fi fost bun acum un tânăr intelectual ca Alin Popoviciu să tragă filiala de urechi. O, nu, nu Alin Popoviciu, că parcă ăsta tocmai ce-a făcut lobby epurelui pe la stăpânire.
În cursul nopții, pe drumurile naționale și autostrăzile din zona de vest s-a acționat și…
Echipa de tineret a clubului bănăţean a încheiat anul 2024 cu un turneu la Făgăraș.…
Taxarea imobilelor nerezidenţiale va fi stabiltă la o cotă de 1,7%, au declarat pentru deBanat…
Imediat după ce Timișoara s-a eliberat, iar Bucureștiul l-a trimis la Târgoviște pe dictatorul Nicolae…
Vineri, 20 decembrie, a fost semnat contractul pentru instalarea stațiilor de reîncărcare a vehiculelor electrice…
O nouă partidă, o nouă „capodoperă”, în Sala IK Ghermănescu din Lugoj, acolo unde s-a…