Categories: SănătateUltima ora

Medicii de familie protesteaza impotriva contractului cadru

Peste 100 de medici de familie din Timişoara protestează, joi, la Direcţia de Sănătate Publică Timiş, împotriva prevederilor noului contract-cadru propus de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Medicii s-au întâlnit la sala Capitol, unde au fost convocaţi de Asociaţia Patronală a Medicilor de Familie Timiş. Vicepreşedintele asociaţiei, dr. Elisabeta Spătaru, le-a înmânat colegilor prezenţi cereri pentru eliberarea declaraţiilor de conformitate, acte de care medicii au nevoie pentru a-şi putea practica meseria în străinătate. Dr. Spătaru, care este şi reprezentantul judeţului Timiş în Comisia de Sănătate pentru Medicina Familiei la nivelul Ministerului Sănătaţii, a adus, de asemenea, oferte de locuri de muncă în Irlanda şi Franţa. Dacă ar accepta un astfel de job, un medic ar ajunge să câştige 120.000 de lire pe an în Irlanda, respectiv 140.000 – 150.000 de euro în Franţa. În urma discuţiilor purtate, s-a făcut un apel pentru nesemnarea noului contract-cadru şi se preconizează, de asemenea, pichetarea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, spre sfârşitul lunii. „Dacă acest contract-cadru va fi semnat, aşa cum este el acum, categoric o mare parte din cabinetele de medicină de familie vor intra în faliment în 2011. Trebuie să ţinem cont şi de faptul că aceste contracte se semnează pe doi ani, asta în condiţiile în care, deja, fondurile alocate medicinei de familie au scăzut de la an la an”, a declarat Elisabeta Spătaru. Medicii de familie timişoreni prezenţi la acţiunea de joi s-au îndreptat apoi spre Direcţia de Sănătate Publică, unde au depus cereri pentru eliberarea declaraţiilor de conformitate. Noul contract-cadru prevede limitarea numărului de consultaţii la 20 pe zi pentru fiecare medic, existenţa unui plafon orientativ pentru prescrierea de medicamente, dar şi eliberarea reţetelor pentru bolnavii cronici o dată la 90 de zile. Contractele aflate în vigoare expiră la 31 martie. De la 1 aprilie, medicii care nu semnează noile contracte nu vor mai putea elibera reţete compensate şi gratuite, trimiteri sau concedii medicale.

Share
Published by
Alecsandra Stanici

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

19 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

19 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

20 de ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

20 de ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

21 de ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

23 de ore ago