Categories: Stiri nationale

Preşedintele CNSLR Fratia, prins in timp ce primea mita

Liderul CNSLR-Frăţia, Marius Petcu, a fost audiat la DNA, fiind prins în flagrant în timp ce primea mită câteva zeci de mii de euro.

Marius Petcu a fost dus la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a fi audiat, sursele citate precizând că mass-media urmează să fie informată cu privire la acest subiect. În 16 februarie, Agenţia Naţională de Integritate a anunţat că verifică averile a 15 lideri sindicali, printre care şi Marius Petcu. „Ei au vizat mai mult intrarea membrilor noştri de sindicat, pentru a ne pierde credibilitatea în faţa acestora. Eu sunt cu declaraţia la vedere, pot justifica totul”, spunea, la vremea respectivă, şeful CNSLR Frăţia. Marius Petcu a scris în declaraţia de avere din 1 noiembrie 2010 că este coproprietar al unui teren agricol de 52.700 de metri pătraţi din judeţul Teleorman, el având o treime din acesta prin moştenire. Petcu a mai cumpărat trei terenuri, din care două intravilan, în judeţul Ilfov şi în Bucureşti, şi unul agricol, în Snagov, iar soţia sa, Claudia Petcu, este coproprietar al unui teren intravilan în Ilfov. Preşedintele CNSLR Frăţia are o casă de vacanţă în judeţul Ilfov şi una de locuit în Bucureşti, o maşină Toyota, o motocicletă Honda şi un ATV, dar şi bunuri diverse şi ceasuri în valoare de 10.000 de euro, precum şi tablouri şi icoane de 10.000 de euro. Liderul sindical şi-a trecut în declaraţia de avere zece conturi şi depozite bancare, dintre care trei în euro şi restul în lei, la fel ca şi soţia sa. Preşedintele CNSLR Frăţia a avut un salariu anual de aproape 130.000 de lei în calitate de preşedinte al Federaţiei Sanitas, aproape 87.000 de lei la CNSLR-Frăţia, 8.700 de lei ca preşedinte al IESS, peste 82.000 de lei ca preşedinte de onoare al OAMMR, peste 14.000 de lei ca membru al consiliului administrativ la Sind Romania şi peste 35.000 de lei ca membru în consiliul administrativ la Realitatea Media. Petcu a mai avut câştiguri de aproape 150.000 de lei cu două proiecte finanţate din fonduri europene, pentru cele două sindicate pe care le conduce.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Cerere de finanțare de 14 milioane de euro. Pas decisiv în realizarea MultipleXity, obiectivul care urma să reprezinte Timișoara la momentul TM2023

Primăria Timișoara ne anunță că a depus la ADR Vest cererea de finanțare pentru realizarea…

4 ore ago

CCIA Timiș face înscrieri pentru o nouă serie a cursului de marketing digital

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță începerea înscrierilor pentru cea de-a treia serie…

4 ore ago

Timișoara devine capitala șahului românesc în debutul anului competițional 2026

Federația Română de Șah anunță că anul competițional 2026 va debuta în forță la Timișoara,…

4 ore ago

Marilen Pirtea solicită acordarea unei atenții sporite pentru educația antreprenorială

Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, analizează un raport recent al Comisiei Europene, ”Entrepreneurial…

5 ore ago

Arhitecții au prezentat primele imagini ale unui nou spital municipal care se va realiza la Lugoj

O companie românească de arhitectură, specializată pe proiecte medicale, va realize proiectul unui nou spital…

5 ore ago

Poliţia Locală, noi razii în localuri pe motiv de fumat. De data asta s-au dat şi două amenzi

Polițiștii locali au făcut, în weekend, noi controale pentru verificarea fumatului în localurile din Timișoara.…

6 ore ago