Bojin – candidat la CJT, Grindeanu isi primeşte functiile inapoi

Titu Bojin, preşedintele PSD Timiş este, de joi, în mod oficial, candidatul social-democraţilor la alegerile din 2012, pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş. Tot de joi, Sorin Grindeanu revine în funcţiile de prim-vicepreşedinte PSD Timiş şi preşedinte PSD Timişoara.

Candidatura lui Titu Bojin a fost decisă, în unanimitate, în Biroul Permanent Judeţean al PSD Timiş. Toţi cei 22 de primari PSD din judeţ au fost pentru candidatura lui Bojin. PSD merge în alegeri alături de PNL şi PC. Dacă Bojin merge la CJ, conform înţelegerii din USL Timiş, Robu trebuie să fie candidat la primărie. Tot joi, Sorin Grindeanu, suspendat din funcţiile de prim-vicepreşedinte PSD Timiş şi preşedinte PSD Timişoara, a primit o veste mare. Neoficială încă. El a depus, la momentul suspendării, o contestaţie la Comisia de Etică a PSD, care a fost aprobată. Grindeanu îşi primeşte înapoi cele două funcţii din care a fost suspendat. „Nu am văzut nimic oficial, nu vreau să fac declaraţii până nu văd ceva la mână. Nu vreau să fac declaraţii care să încalce ierarhia de partid. Până nu am ceva oficial nu pot spune nimic. Sunt plecat din oraş, probabil că mâine (vineri – n.r.) mi se va comunica în mod oficial. Vreau să respect regulile, voi face şi declaraţii”, ne-a declarat Grindeanu.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

8 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

8 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

9 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

10 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

10 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

12 ore ago