Duminică, pe arena din Ronaţ, RCM Universitatea de Vest Timişoara a disputat prima etapă din SuperLigă, în compania Farului Constanţa. Rugbyştii bănăţeni au început cu stângul.
RCM a deschis scorul printr-un eseu reuşit de Fercu, urmat de transformarea lui Calafeteanu. În minutul 24, timişorenii conduceau cu 10-0, după o lovitură de pedeapsă reuşită tot de Calafeteanu. Până la pauză însă, scorul a devenit 10-3, după ce Bezuşcu a înscris din lovitură liberă. Repriza a doua a fost nefastă pentru studenţi. S-a făcut 10-8 după eseul lui Van Vyk, apoi, în minutul 62, oaspeţii au trecut în avantaj, după lovitura de pedeapsă reuşită de Nicolae. La 10-11 a venit şi replica timişorenilor. Calafeteanu, după o lovitură de pedeapsă executată în minutul 64, şi-a readus echipa în avantaj. Două minute mai târziu ,Farul a schimbat din nou tabela, scorul devenind 13-14. Ultima ocazie a gazdelor s-a consemnat în minutul 79, însă balonul trimis de Calafeteanu s-a izbit de bară, o vină având şi vântul ce i-a schimbat traiectoria. „Meciul s-a pierdut pe duelurile unu la unu. Sperăm să rezolvăm problemele ivite în această partidă”, a declarat, la finalul partidei, antrenorul lui RCM, Alexandru Domocoş. „Am fost învinşi din cauza lipsei de omogenitate. Jocul nu s-a legat aşa cum ar fi trebuit”, a spus Calafeteanu. Următorul meci pentru RCM Universitatea de Vest Timişoara este programat în 2 aprilie, pe terenul Stelei. (sursa foto: www.cosmin-dan.ro)
Rezultate
RCM UV Timișoara -Farul Constanța 13 – 14
CSU Arad – Dinamo 0 – 28
CSU Cluj – Știința Baia Mare 10 – 41
CSM București – Steaua 12 – 28
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…
Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…
Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…
Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…
Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…
Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…