Categories: OpiniiZâmbete amare

Scurt pe doi: cu ce-i mai bun PSD-ul decat Guvernul Boc?

Una din cele mai mari probleme din economia reală a guvernării Boc o reprezintă indisciplina financiară. E un lucru ştiut de marea majoritate a patronilor care lucrează pe piaţa reală, nu la televizor. O indisciplină care a condus la un blocaj financiar cvasi-generalizat. Mai exact, nu se prea achită sau se achită extrem de greu lucrările executate sau marfa vândută. Aşa că a apărut un lanţ al datoriilor greu de stopat, gen firma X datorează bani la firma Z, care, la rândul ei, este datoare la firma Z. Unele firme nu au bani să-şi achite datoriile, altele nu au chef. Pur şi simplu. Justiţia intervine extrem de greu în cazuri de acest gen, iar despre celeritate nici nu poate fi vorba. Şi nu mă refer aici la „ţepele” care se dau cu cecuri fără acoperire, bilete la ordin false etc. De cele mai multe ori, aceste datorii sunt generate de instituţii ale statului, companii de stat, primării etc. Pe această piaţă haotică se descurcă cine poate. Şi pot, în general, firmele mari, puternice. Dacă au şi relaţii la instituţii ale statului, cu atât mai bine. Cele mai vulnerabile sunt firmele mici, cărora, pentru un leu datorie la stat, după o zi întârziere li se blochează contul. Chit că au probleme generate tot de stat. Multe firme mici au dat faliment, tocmai fiindcă nu şi-au încasat la timp banii pe lucrări executate. Există astfel de cazuri şi în Timiş, ca de exemplu mici firme de construcţii care au renovat ba şcoli pe la sate, ba au mai făcut o pietruire de drum. Pe promisiuni ale primarilor, care nu au mai fost onorate. În acest concert al datoriilor neonorate a intrat de ceva timp şi PSD, partid care îşi doreşte să guverneze pe viitorii 8, 12 sau 16 ani. Partid care înjură guvernarea Boc şi din cauza acestui blocaj financiar, la care participă însă în mod direct. Liderii PSD recunosc o datorie de un milion de euro, cu toate că unele voci vorbesc de mult mai mulţi bani. Nu ştiu dacă or fi fost firme care au falimentat din cauza acestor datorii. Interesant este însă modul în care social-democraţii vor să iasă din această problemă: concedieri de angajaţi. Chiar liderii partidului au recunoscut că se va face o epurare masivă a personalului. Este exact metoda la care a recurs şi Guvernul Boc pentru a echilibra veniturile cu cheltuielile bugetare. O metodă pe care PSD a înjurat-o foarte mult timp şi o mai înjură, dar pe care o aplică în propria curte. Nu mai vorbim că datoriile PSD vin din campania electorală, adică de atunci când se pregătea să ajungă la putere. Adică să devină totuna cu statul. Un stat care nu-şi onorează datoriile, la fel ca PSD-ul. Şi atunci, se pune întrebarea legitimă: cu ce e mai bun acest partid decât Guvernul Boc, atâta timp cât aplică aceleaşi soluţii?

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Calitatea serviciilor sociale oferite vârstinicilor din Timișoara va fi îmbunătățită printr-un proiect european de o jumătate de milion de euro

Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Timișoara se dotează cu două noi autovehicule destinate…

5 ore ago

Dumbrăvița chiar își face echipă: după Șeroni și Casap, un alt jucător important a semnat cu echipa

Întărire în atac, acolo unde era mare nevoie, mai ales că formația bănățeană nu a…

5 ore ago

Rata șomajului rămâne la un nivel scăzut, constant, în județul Timiș

Luna ianuarie a adus în Timiș un nivel al șomajului la fel de scăzut ca…

8 ore ago

Vila Internațional revine în administrarea Consiliului Județean Timiș după 20 de ani/VIDEO

Consilierii județeni timișeni au aprobat readucerea Vilei Internațional, imobilul de protocol din zona centrală care…

8 ore ago

Elevii de liceu au o misiune specială: un super-concurs la UPT. Miza este deosebită, admitere fără concurs

Universitatea Politehnica Timișoara invită elevii din clasele XI–XII, împreună cu profesorii coordonatori, să participe la…

9 ore ago

Spectatorii, invitați să vină la sală: cuplaj handbal-baschet, sâmbătă, la sala Constantin Jude

Echipele SCM de handbal și baschet joacă pe teren propriu sâmbătă, 7 februarie. Ambele dispută…

10 ore ago