Amintiri din „Epoca de aur” (VI): Filiera ceasornicarilor

În „Epoca de aur”, statul român, prin instituţiile subordonate, a găsit mereu cele mai ingenioase metode de a pune mâna pe valorile românilor. În România acelor vremuri, fiecare breaslă avea „oameni descurcăreţi”, implicaţi în tot felul de afaceri. O meserie aparte era cea de ceasornicar. Bebe Bucur povesteşte cum a dat, din întâmplare, peste un astfel de meşteşugar şi care au fost surprizele.

„Din 1986 a început era bilanţurilor făcute de statul român. Vă daţi seama că, în vremea respectivă, statul român nu era sătul de aur şi valută. Generalul Nuţă ne-a transmis să ne îndreptăm atenţia spre marii traficanţi de aur şi valută. În acele vremuri erau români care aveau foarte mult aur, până la 20 de kilograme, care era însă foarte bine ascuns. Eu aveam peste 30 de ani, dar îmi era foarte greu să-i găsesc pe marii deţinători de aur, deoarece majoritatea aveau peste 70 de ani. Aveam nevoie de o modalitate prin care să-i identific”, îşi aminteşte Bebe Bucur. Neavând la îndemână nicio reţea informativă, Bucur recunoaşte că i-a ieşit norocul în cale în momentul în care a pus mâna pe o carte de telefoane din 1935. „În cărţile de telefon din perioada interbelică erau trecute numele, prenumele şi, lucrul care m-a ajutat pe mine cel mai mult, meseria posesorului de telefon. Aşa am început să-i caut pe cei care erau ceasornicari în perioada interbelică, deoarece aceştia lucrau direct cu aurul”, povesteşte Bucur. Astfel, miliţianul a identificat un ceasornicar lugojean care avea 86 de ani şi „antecedente” în ceea ce priveşte aurul, pentru că, la începutul anilor ’60, predase statului român patru kilograme.

Au greşit groapa!

În anul 1986, bătrânul ceasornicar avea dreptul să se deplaseze în Austria. După un drum efectuat în această ţară, el a fost luat la întrebări de Bebe Bucur, care bănuia că afacerile cu aur continuă. Miliţianul tocmai descoperise că lugojeanul octogenar vânduse, recent, trei ceasuri de aur Doxa. Bucur a beneficiat şi de ajutorul unui procuror, care a fost de acord să elibereze un mandat de cinci zile pe numele ceasornicarului. La scurt timp după ce a fost reţinut, acesta i-a mărturisit lui Bucur unde este „gropiţa” în care era ascuns restul aurului. „Mi-a spus că mai are un kilogram de aur, pe care este dispus să-l predea. La vremea respectivă, un kilogram de aur însemna foarte mult. Ceasornicarul a greşit însă groapa, săpând una în care am găsit peste două kilograme de aur. În drum spre Timişoara, i-am spus că ar trebui să ne întoarcem la Lugoj, pentru că nu mi-a dat groapa în care mi-a spus că are ascuns un kilogram de aur. I-am promis că dacă îmi dă groapa respectivă nu va fi reţinut”, povesteşte Bebe Bucur. „Ne-am întors de la Recaş la Lugoj, dar ceasornicarul a greşit din nou groapa. În noua groapă am găsit cinci kilograme de ceasuri de aur. A fost momentul în care ceasornicarul a început să ţipe la soţia lui, care, în cele din urmă, ne-a predat şi kilogramul de aur promis încă de la început”, continuă fostul miliţian.

Din aproape în aproape

Prin intermediul ceasornicarului din Lugoj, Bebe Bucur a ajuns la un coleg de breaslă al acestuia, din Făget. „Am mers la Făget şi am descoperit că respectivul ceasornicar locuia într-o cameră de patru pe patru. Aia era toată casa lui, ziceai că e coliba unchiului Tom. Avea un halat pe el care îl făcea să pară un personaj din desenele animate. De cum am intrat în cameră i-am spus pentru ce am venit, şi anume să-mi predea aurul. «Care aur?», a fost prima lui reacţie. În cele din urmă, m-a întrebat dacă îl las în pace în cazul în care îmi dă două kilograme de aur. I-am spus că da. După ce mi-a predat cele două kilograme, omul şi-a amintit de alţi colegi de breaslă, astfel că am mai adunat şi de la ei încă vreo trei kilograme de aur.” Pe aceeaşi filieră a ceasornicarilor, Bebe Bucur a descoperit un şef de fabrică de cherestea din Târgu-Jiu, care cumpăra ceasuri de aur. Şeful fabricii de cherestea, în timp ce se afla în maşina miliţiei, l-a întrebat pe Bucur unde va fi dus. Când a auzit că va fi dus la Timişoara, acesta i-a mărturisit lui Bucur că singurul lucru ce-l leagă de oraşul de pe Bega este aurul. A recunoscut fără prea multe insistenţe că a cumpărat aur şi ceasuri din aur din judeţul Timiş, Bucur reuşind să recupereze şi de la el peste trei kilograme din preţiosul metal.