Categories: SocialStiri nationale

Ministerul de Interne amana disponibilizările

Conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) a amânat disponibilizările stabilite iniţial pentru 1 aprilie. Instituţia a anunţat că, momentan, dispune de fonduri pentru a-şi plăti toţi angajaţii.

Ministerul Administraţiei şi Internelor a cerut Ministerului Finanţelor amânarea reducerii numărului de posturi din MAI cu trei luni, din 1 aprilie până în 1 iulie, solicitarea fiind respinsă. În prezent, MAI dispune de fondurile necesare pentru asigurarea plăţii salariilor, în luna aprilie urmând să fie plătite drepturile aferente pentru martie, precizează MAI. Reprezentanţii instituţiei au adăugat că a fost elaborat şi un proiect de lege privind unele măsuri speciale, astfel încât ministerul să aplice prevederile Anexei 3 din Legea bugetului de stat şi să se încadreze în indicatorii prevăzuţi. Proiectul a fost aprobat în şedinţa de guvern, fiind transmis parlamentului spre adoptare. „Având în vedere stadiul parcursului legislativ al proiectului de lege, implicit posibilitatea neîncadrării în termenul prevăzut pentru adoptarea de către parlament, Ministerul Administraţiei şi Internelor a solicitat Ministerului Finanţelor o modificare a Anexei în vederea punerii în aplicare a reducerii numărului de posturi bugetate începând cu data de 1 iulie, şi nu 1 aprilie aşa cum este în prezent prevăzut, acest demers fiind respins”, se precizează într-un comunicat al MAI. Bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru acest an este de aproximativ 1,7 miliarde de euro, respectiv 1,38% din PIB, acesta prevăzând totodată şi disponibilizarea a 18.000 de angajaţi în 2011, în două etape. Potrivit bugetului, în prima parte a acestui an vor fi disponibilizaţi peste 7.900 de angajaţi, numărul de salariaţi ai MAI ajungând astfel la aproximativ 141.000. În a doua parte a acestui an, alţi 10.000 de angajaţi din structurile de ordine publică vor fi disponibilizaţi. Ministrul Traian Igaş a declarat, în 9 martie, că vor fi disponibilizaţi din MAI aproximativ 9.000 de oameni. „Numărul de 18.000 este în imaginaţia unora. Niciodată nu am avansat un număr clar, pentru că nu am finalizat acest proces de a identifica toate poziţiile care trebuie eliminate din schemă”, a spus Igaş.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

10 minute ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

2 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

3 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

4 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

4 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

4 ore ago