Arhiva pentru eticheta: disponibilizari

Simonis se gândește la o nouă organigramă la CJT. O parte din servicii, asistența socială sau paza, ar putea fi externalizate

Simonis se gândește la o nouă organigramă la CJT. O parte din servicii, asistența socială sau paza, ar putea fi externalizate

  Noul președinte al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, spune că nu a reușit încă să se familiarizeze cu actuala organigramă a instituției, dar că în zilele viitoare o va face. Totuși, consideră că este una prea stufoasă, cu prea mulți angajați, dar prioritatea nu este să demareze concedierile. Cei incompetenți vor pleca, indiferent cine

Se apropie vremea disponibilizarilor la Poli

Poli a promovat matematic în Liga I cu câteva etape înainte de finalul sezonului. Dan Alexa şi conducerea clubului au o listă cu jucători pe care îi doresc la echipă începând cu sezonul viitor. Mai există însă şi o listă pe care se regăsesc numele jucătorilor ce urmează să fie disponibilizaţi odată cu finalul sezonului.

Pampu: Daca sunt bani, oamenii pleaca de la Colterm, daca nu, nu pleaca

În mijlocul scandalului de la Colterm, directorul societății susține că disponibilizații au început să fie nemulțumiți doar în momentul în care salariile compensatorii au scăzut la jumătate. În ultimul an au rămas fără locuri de muncă 100 de angajați de la Colterm. Salariile directorilor rămân însă sfidătoare.

Paradoxal, Finantele fac restructurari si apoi angajeaza oameni

În jur de 180 de angajați de la Direcția de Finanțe nu vor fi cuprinși în viitoarea structură regională a instituției. Este vorba despre cei care nu vor reuși să treacă testele organizate în aceste zile. Culmea este că, în același timp, vor fi făcute 100 de noi angajări, iar cei disponibilizați își vor putea cere transferul în alte părți de țară.

primaria timisoara

Stoia nu stie daca, in PMT, costurile cu angajatii sunt justificate

Disponibilizările din instituţiile publice, stabilite de executiv, nu par să stârnească prea multe valuri în Primăria Timișoara. Viceprimarul Traian Stoia nu știe câte posturi lipsă sunt în instituție, dar crede că decizia premierului Ponta e făcută în favoarea economiei naționale! Sindicaliștii anunță, pe de altă parte, că disponibilizările vor duce la blocarea activității în unele primării.

La TVR Timisoara, interimarul Jitariuc decide cine va fi dat afara

Evaluare de-a râsul-plânsul la studioul regional TVR Timişoara. Eternul interimar Cosmin Jitariuc a ajuns să-și jurizeze colegii și șeful direct, deși stă de peste șase ani pe post, fără să fi dat vreun concurs. Spre deosebire de el, mulți dintre cei a căror soartă urmează s-o decidă au trecut anterior printr-o evaluare.

Top