Fost deputat PRM de Timiş, în legislatura 2000-2004, Ludovic Mardari nu crede că va mai ajunge vreodată în parlament. Chiar dacă în politică totul este posibil…
„Cred că în cazul meu este valabilă expresia «O dată în viaţă!». Nu cred să mai ajung în parlament. E foarte greu acum, dar niciodată nu se ştie, speranţa moare ultima”, susţine Ludovic Mardari. Fostul deputat a fost exclus din PRM în 2005, după 13 ani de activitate în interiorul partidului. Pe atunci se spunea că fostul preşedinte al PRM Timiş, Mircea Purceld, l-a „executat”, pentru că se temea de un eventual contracandidat la conducerea partidului. Mardari a fost reactualizat, la sfârşitul lui 2009, de Grigore Trif, preşedintele PRM Timiş. În acest moment, el este vicepreşedintele organizaţiei judeţene a PRM.
Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…
Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…
Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…
Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…
Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…
Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…