Categories: Sport

Uhrin: „Jucam doar pentru Timisoara”

Sâmbătă are loc duelul, pe teren, dintre Poli Timişoara şi Steaua. Alb-violeţii sunt obligaţi să ia cele trei puncte pentru a rămâne în cursa pentru titlu, însă Dusan Uhrin se confruntă cu probleme de lot. O victorie ar aduce Poli pe primul loc, cel puţin până în etapa viitoare.

Din lotul lui Dusan Uhrin ar putea lipsi şase jucători de bază. Zicu şi Bourceanu sunt suspendaţi. Sepsi, care are o accidentare mai veche, iar Ricketts va fi inapt două săptămâni după ce s-a accidentat în cantonamentul efectuat cu naţionala Canadei. Axente şi Magera ar putea fi totuşi recuperaţi până la ora partidei. „Ne aşteaptă un meci dificil. Mi-aş fi dorit măcar acum să pot spune că Poli e favorite. Din păcate, accidentările şi faptul că Steaua reprezintă o echipă puternică nu-mi permit să fac această afirmaţie. Este o formaţie care cu siguranţă nu se va speria de faptul că va juca pe un «Dan Păltinişanu» plin până la refuz”, a declarat team-managerul lui Poli, Daniel Stanciu. Chiar şi cu atâtea absenţe în lot, tehnicianul lui Poli speră ca toate cele trei puncte să rămână la Timişoara. „Suntem bucuroşi că în sfârşit am reuşit să umplem stadionul. De acum depinde doar de noi cum vom rezolva partida de sâmbătă. Va fi un meci greu, cu un adversar dificil, care în ultimele două meciuri şi-a îmbunătăţit jocul şi a obţinut rezultate bune. Noi am încercat pe parcursul întregii săptămâni să ne punem pe picioare formaţia, deoarece nu avem lotul complet. Sunt sigur că jucătorii care au evoluat mai puţin vor reuşi să înlocuiască absenţii. Nu sunt hotărât pe cine voi introduce pe teren. Am patru variante pentru formaţia de start. Vreau să precizez că acest meci îl jucăm doar pentru Timişoara, pentru nimic altceva”, a spus Dusan Uhrin. Oţelul Galaţi a fost învinsă, vineri seară, de FC Braşov, astfel că, dacă vor câştiga meciul cu Steaua, alb-violeţii vor deveni liderii clasamentului!
Meciul Poli-Steaua se joacă sâmbătă, de la ora 19,30, şi va fi transmis în direct de Digisport şi Radio Timişoara. Partida va fi arbitrată la centru de Cristian Balaj (Baia Mare), respectiv Cristian Nica (Ploieşti) şi Eduard Dumitrescu (Piteşti) la cele două tuşe. Rezervă va fi Gheorghe Mihai Prodan (Cluj), iar observatori George Ionescu (Bucureşti) şi Ion Turculeanu (Craiova). Fanii sunt rugaţi să vină din timp la stadion, pentru evitarea aglomeraţiei. Porţile se vor deschide la ora 17, iar căile de acces sunt următoarele: poarta E (tribuna 0), porţile C, D, F, G (tribuna I), porţile K, L, M, N (tribuna II), porţile H, I, J (peluza sud) şi porţile P, O, B (peluza nord).

Share
Published by
Mirela Linta

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

4 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

6 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

8 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

11 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

11 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

12 ore ago