Categories: Stiri nationale

Vintu, arestat pe 29 de zile

Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar, acuzaţi de şantajarea lui Sebastian Ghiţă, vor fi arestaţi preventiv pentru 29 de zile. Tribunalul Bucureşti a admis, vineri, recursul procurorilor faţă de decizia de cercetare în libertate. Decizia este definitivă.

Un complet de trei judecători de la Tribunalul Bucureşti a judecat, vineri, contestaţia procurorilor împotriva deciziei Judecătoriei Sectorului 5, care a hotărât cercetarea lui Sorin Ovidiu Vîntu şi a lui Ilie Cezar Ion în libertate. Cei doi au fost reţinuţi, pe 20 aprilie, de Parchetul General, care îi cercetează pentru şantajarea managerului Realitatea TV, Sebastian Ghiţă. Vîntu s-a prezentat, vineri, la Arestul Poliţiei Capitalei, pentru a fi încarcerat. La intrarea în sediul arestului, omul de afaceri a spus că are o „surpriză” pentru preşedintele Băsescu, pe care o va face publică luni. Reprezentantul Ministerului Public a solicitat instanţei admiterea recursului şi emiterea de mandate de arestare pentru 29 de zile pe numele celor doi. Procurorul de şedinţă a explicat că Vîntu l-ar fi şantajat pe Sebastian Ghiţă şi că, prin intermediul lui Ilie Cezar Ion, a făcut presiuni asupra acestuia. Totodată, magistratul a arătat că scopul urmărit de omul de afaceri ar fi fost obţinerea unei sume de bani şi că, deşi era sub cercetat într-un alt dosar, a săvârşit o nouă infracţiune. Avocatul Marian Nazat, care l-a reprezentat pe Sorin Ovidiu Vîntu, a subliniat că instanţa de fond a dispus cercetarea în libertate a clientului său pentru că nu erau indicii temeinice că acesta ar fi săvârşit infracţiunea de şantaj de care este acuzat. Parchetul instanţei supreme a afirmat că omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu încearcă să ofere piste false cu privire la raporturile sale cu managerul Realitatea TV, Sebastian Ghiţă, acuzarea susţinând că instanţa de fond a interpretat greşit starea de fapt şi s-a concentrat pe contractul de management.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

3 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

8 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

11 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

11 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

12 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

12 ore ago