Categories: Sănătate

„Nu intelegem cum este posibil ca Ministerul Sanatatii sa admita deschiderea de noi farmacii”

Războiul între lanţurile de farmacii şi farmaciile independente se ascute pe zi ce trece. Casa de Asigurări de Sănătate decontează reţetele compensate şi gratuite la aproape un an de la eliberarea lor, iar asta creează mari probleme farmaciilor mici. Ana Miclea, preşedintele Colegiului Farmaciştilor Timiş, explică termenii în care se poartă lupta pentru farmaciştii independenţi, atât cu CAS, cât şi cu lanţurile naţionale.

Cum merg afacerile în domeniul farmaceutic, în primele luni din 2011?
Pentru farmaciştii independenţi merg în fiecare an mai greu decât în anul precedent. Casa de Asigurări a crescut atât de mult termenul de plată, încât este foarte greu să supravieţuim. Norocul este că şi furnizorii au crescut termenele de plată, în funcţie de cele stabilite de CJAS, dar chiar şi aşa sunt întârzieri. Trebuie să recunosc că am avut parte de o mică surpriză: ar fi fost la scadenţă facturile aferente lunii iunie 2010, pe care le-am predat în luna august şi care ni s-au plătit acum.

Adică este o fericire că vi se plătesc facturile la aproape un an de la eliberare?
După data eliberării, ar fi fost scadente, dar, după data la care le-am predat, puteau să mai amâne plata. Ne este greu şi pentru că mereu apar farmacii noi, iar lanţurile se dezvoltă în detrimentul farmaciilor independente. Nu înţelegem cum este posibil ca, în condiţiile în care Casa Naţională de Asigurări de Sănătate are atât de puţini bani disponibili, Ministerul Sănătăţii să mai admită deschiderea de noi farmacii. Noi credem că farmaciile existente sunt suficiente. Cele care se deschid acum sunt doar puncte comerciale, care urmăresc doar profitul şi ruinează farmaciile independente.

Să înţelegem că această concurenţă nu este loială?
Anumiţi oameni politici spun că această concurenţă este bună, dar, în momentul în care obiectul concurenţei este medicamentul, nu e bine ca aceasta să fie forţată. Nu sunt de acord cu stimularea creşterii consumului de medicamente, dimpotrivă, trebuie să descurajăm acest consum exagerat. Încă un lucru: mai nou, toate farmaciile parcă se transformă în supermarketuri, pentru că vând produse de cosmetică, de îngrijire a corpului şi produse pentru nou-născuţi. Este exagerat să vinzi cărucioare într-o farmacie. În plus, toate noile puncte care se deschid sunt în zone în care există deja farmacii independente, care deja şi-au creat un anumit număr de pacienţi fideli. De exemplu, în zona Dorobanţilor, un lanţ de farmacii şi-a deschis un punct uşă în uşă cu o farmacie independentă, care nu şi-a mai putut permite să achite chiria, a fost nevoită să se mute în altă zonă, dar nu a putut să supravieţuiască şi a dat faliment. Sunt multe poveşti similare.

V-a afectat criza? Sau boala nu ţine cont de aşa ceva, iar oamenii dau bani pe medicamente, indiferent de perioadă?
Nu putem spune că nu am simţit criza. Anumite farmacii care au mers cât de cât bine au supravieţuit, au funcţionat în condiţii acceptabile. Farmaciile mai mici însă, unde au fost foarte multe reţete decontate de CJAS şi care au fost nevoite să aştepte luni bune pentru decontarea lor, au fost foarte afectate şi unele chiar au falimentat. Furnizorii au trecut în contracte penalităţi pentru întârzierile la plată, iar în unele situaţii s-a ajuns chiar în instanţă. Farmaciştii care s-au aprovizionat destul de mult au fost nevoiţi să-şi vândă afacerile, pentru că nu au mai putut face faţă cheltuielilor.

Credeţi că trebuie modificată Legea de funcţionare a farmaciilor?
Categoric, da. În octombrie 2010, Ministrul Sănătăţii voia să modifice legea în aşa fel încât o farmacie să nu fie considerată un simplu SRL, ci farmacistul să aibă 51% din acţiuni, adică să nu poată deschide o farmacie orice comerciant. Nu s-a reuşit nimic, tocmai pentru că în spatele unor lanţuri de farmacii există doar comercianţi, fără pregătire de specialitate. În plus, MS spunea că vrea să scoată acea excepţie de la lege, care permite deschiderea de farmacii în centrele comerciale. Pe acest aspect avem discuţii aprinse cu Primăria Timişoara şi nu ştiu dacă nu cumva o să ajungem chiar în instanţă. Municipalitatea a emis adeverinţe valabile pentru centre comerciale, pe anumite străzi, care în nici un caz nu sunt centre comerciale aşa cum sunt ele definite în lege. Am primit un răspuns de-a dreptul jignitor, de genul „întreaga Piaţa Victoria este un centru comercial”. Aşa au apărut farmacii deschise pe criteriul de excepţie. Lanţurile de farmacii au putere financiară, pentru că, în general, au în spate depozite şi pot să se susţină o perioadă mai îndelungată. De fapt, concurenţa este între lanţurile de farmacii şi farmaciile independente. Noi pledăm pentru farmacia tradiţională, care pentru asta a fost deschisă şi asta trebuie să facă, să vândă medicamente pacientului, nu articole de cosmetică sau accesorii pentru nou-născuţi.

Share
Published by
Artemia Simeria

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

13 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

15 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

16 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

16 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

16 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

16 ore ago