Categories: OpiniiZâmbete amare

Candidatura lui Nicolae Robu – o sansa pentru Timisoara

În sfârşit, a venit anunţul aşteptat cu sufletul la gură de toţi liberalii şi, îndrăznesc să spun, şi de o bună parte a timişorenilor. Rectorul Politehnicii, Nicolae Robu, va candida la funcţia de primar al Timişoarei. Evident, există şi o zonă în care anunţul a fost primit cu scrâşnete de măsele şi înjurături printre dinţi. Găsim această zonă prin cotloanele primăriei, acolo unde oameni cu apucături de şobolani simt acum, după ani de zile în care au ros din greu, că vasul e în primejdie. Normal, nemulţumiţi sunt şi oamenii de afaceri care au „investit” în primărie, asigurându-şi contracte pentru un termen mai lung. Acolo e jale! Prin candidatura lui Robu se anunţă de pe acum o competiţie reală pentru scaunul de primar; în cazul în care va mai candida Gheorghe Ciuhandu. Asta, după mulţi ani în care actualul edil s-a „confruntat” cu tot felul de candidaţi de mucava (cu sau fără pitici după ei), unii fiindcă i-au pus nevestele, alţii la derută, iar unii pur şi simplu fiindcă voiau să-şi vadă mecla pe afişe. În fine, timişorenii care nu au ieşit la vot la ultimele alegeri, fie şi fiindcă nu aveau o ofertă clară, vor avea acum ocazia să aleagă. Nu e momentul să discutăm despre „performanţele” administraţiei Ciuhandu. Sunt sublime, dar nu se văd. În afara unor unor opintiri sporadice, nu prea înţelegi nimic din acest gen de administraţie. Nu există niciun fel de strategie, nici pe termen lung, nici scurt, nici mediu. Nu mai vorbesc de viziune. Tot ce se face este pompieristic, la plesneală. Mai punem nişte pomi, mai reparăm câteva bănci dintr-un parc, mai cârpim două drumuri. Toate, luate aleatoriu sau în funcţie de cine stă în zonele respective. Nu mai discutăm despre calitatea oamenilor cu care s-a încojurat actualul primar, a căror singură „virtute” este faptul că s-au născut pentru a fi ţuţări.

Robu poate aduce însă un suflu nou într-un oraş în care nu se mai întâmplă nimic de mulţi ani. Eventual mai creşte un acvariu în buricul târgului, nişte case cu turnuleţe în centru şi tot aşa. Poate aduce un suflu nou şi în instituţia de pe bd. Loga. Desigur, Robu nu e perfect. Are şi calităţi, are şi defecte. În primul rând, se vede de la distanţă că nu are rutină politică. Dacă până acum a avut o presă destul de bună, în perioada următoare va începe să fie „tocat”. Fie şi pentru faptul că are plete şi cântă la chitară. Să vedem cum va reacţiona atunci. Fiindcă multora începe să le fie frică de Robu. Cui? În primul rând, muşuroiului care colcăie în primărie. Cloacăi înşurubate bine în instituţie şi conectate la conducta cu ban public nu-i va conveni înlocuirea unui primar plictisit cu unul care vrea să facă treabă. Să nu mai vorbim de găştile de tip mafiot care îşi împart zonele de influenţă din oraş prin birourile din primărie. Robu are unele probleme şi printre oamenii care îl înconjoară, unii de proastă factură, şi care ar putea să-i devină un călcâi a lui Ahile. Şi, ce-i mai important, trebuie să pună la muncă o filială obişnuită cu trândăveala şi aşteptarea ca Bucureştiul să le rezolve problemele.

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

La pasajul de la strada Polonă se va amenaja un drum provizoriu pe durata reabilitării

În primăvară acestui an este programată demararea lucrărilor de reabilitare a pasajului de la strada…

5 minute ago

Nicolae Robu „loveşte” năpraznic în „sorosişti” şi „şarlatanul” Dominic Fritz. Cu sondajele…

În fine, fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, i-au ieşit „sondajele” cu care ne-a obişnuit…

22 de minute ago

Ambulatoriul Spitalului Clinic CF Timișoara, extrem de aglomerat. Peste 17.000 de persoane au beneficiat de investigații gratuite în 2025

De la consultații de rutină și investigații de diagnostic, până la servicii complexe integrate de…

46 de minute ago

Culiță Chiș a ajuns șef la Direcția de Drumuri a Consiliului Județean Timiș

Consiliul Județean Timiș a numit un nou director la Direcția de Drumuri, Transport și Mediu.…

49 de minute ago

CSM Lugoj, în scădere de formă! Eșec categoric acasă cu Voluntariul

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj nu se regăsește la acest început de an. După…

O oră ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 19 ianuarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 19.01.2026, unde se vor executa reparaţii…

5 ore ago