Categories: SănătateSocial

E la moda sa nasti prin cezariana!

Cele două maternităţi private din Timişoara au, de la o lună la alta, tot mai multe paciente. Numitorul comun nu este atât preţul, cât faptul că, din moment ce legislaţia o permite, majoritatea tinerelor optează pentru naşteri prin cezariană.

În Timişoara funcţionează două maternităţi private. Prima a pornit în toamna lui 2009, cealaltă din ianuarie 2010, ambele însumând până în prezent un număr egal de naşteri. Nu numai timişorencele vin să nască în privat, dar şi femei din judeţele apropiate, cum ar fi Arad, Caraş-Severin, Hunedoara sau Mehedinţi. La Gynatal, de la Clinica President, prima maternitate privată din oraşul de pe Bega, au născut, până acum, 800 de femei. O naştere naturală costă aici 900 de euro, iar una prin cezariană, 1.200 de euro. La Spitalul Athena, deschis în ianuarie 2010, au născut tot 800 de femei, aproximativ 70% din ele optând pentru cezariană. Intervenţia costă aici 1.500 de euro, în timp ce o naştere naturală este tarifată cu 1.100 de euro. Medicii de la ambele maternităţi confirmă faptul că aproximativ 70% din naşterile pe care le au sunt cezariene, la cerere.

Share
Published by
Alecsandra Stanici

Recent Posts

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

8 ore ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

10 ore ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

11 ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

12 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

12 ore ago