Categories: SocialTimp liber

EzotericFest, la final

Terapii neconvenționale, muzică, literatură motivațională, talismane, bijuterii. Oameni interesanți, idei neobișnuite și o atmosferă parfumată cu arome orientale. Acesta a fost EzotericFest, desfășurat timp de patru zile, la Casa Tineretului din Timișoara.

Cei care i-au trecut pragul au fost fie cunoscători ai fenomenului, fie, cei mai mulți, curioși în căutare de inedit. Au fost mulțumiți și unii, și alții, pentru că ofertele au fost pe toate gusturile. Unii au vrut să cumpere amulete și bijuterii care să-i apere de rele, alții au căutat produse naturiste, care să le facă viața mai frumoasă, iar alții au fost, pur și simplu, în căutarea unor oameni cu care să discute. Timp de patru zile au avut loc o mulțime de conferințe, pe teme dintre cele mai diverse, cu invitați renumiți. Unul dintre cele mai așteptate momente a avut loc sâmbătă, când la Timișoara a ajuns Oreste Teodorescu. Acesta a lansat, în cadrul festivalului, cea mai recentă carte a sa, intitulată “Demonii puterii în democrație – manipulare, dezinformare și agresiune info-energetică”. Sute de timişoreni l-au ascultat cu sufletul al gură în timpul conferinţei care a urmat lansării. “Am simțit necesitatea scrierii acestei cărți, abia după ce am devenit lector la Facultatea de Jurnalistică”, a explicat Oreste. Acesta crede că presa a devenit o unealtă de manipulare, iar “publicitatea este un domeniu al manipulării convenționale”. Pentru cei care n-au avut starea necesară să asiste la discuții, au existat demonstrațiile de masaj terapeutic, la care s-a stat chiar la coadă, precum și nenumărate standuri cu bijuterii, ceaiuri dintre cele mai diverse, muzică de relaxare sau cărți. Și chiar dacă nu credeți în puterea tămăduitoare a unei vorbe bune, a unui cristal sau a unei note muzicale, mulți dintre cei au trecut pragul festivalului au spus că s-au simțit încărcați de energie pozitivă.

[nggallery id=452]

Share
Published by
Alecsandra Stanici

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

2 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

2 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

4 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

4 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

5 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

7 ore ago