Categories: Administratie

In doi ani, Timisoara scapa de cablurile de pe stalpi

Până la sfârşitul lui 2012, în Timişoara nu vor mai exista cabluri întinse de-a lungul şi de-a latul stâlpilor de la marginea străzilor. Regulamentul general de urbanism, aprobat de guvern întăreşte o decizie din 2009 a Consiliului Local Timişoara.

Conform noilor reglementări din regulamentul general de urbanism, toate cablurile şi reţelele de utilităţi de pe domeniul public trebuie îngropate, iar de acum înainte montarea cablurilor pe stâlpi este interzisă, inclcusiv a celor de energie electrică şi de transport în comun. „Lucrările de construcţii pentru realizarea sau extinderea reţelelor edilitare în zona drumurilor publice situate în intravilanul localităţilor se execută în varianta de amplasare subterană. Se interzice montarea supraterană, pe domeniul public, a echipamentelor tehnice care fac parte din sistemele de telecomunicaţii, alimentare cu apă, energie electrică, termoficare, transport în comun, automate pentru semnalizare rutieră şi altele de această natură”, se precizează într-un comunicat emis de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Tot prin acelaşi regulament este interzisă amplasarea reţelelor edilitare pe stâlpii de iluminat public, pe elementele de faţadă ale imobilelor şi pe alte structuri asemănătoare. Absolut toate reţelele vor fi amplasate subteran şi semnalate prin markeri distinctivi. „Pot să spun că ne-au cam copiat la acest capitol, pentru că în Timişoara există o hotărâre de consiliu local încă din 2009, care prevede aceste lucruri. Termenul, în Timişoara, pentru îngoparea reţelelor este 31 decembrie 2012. Nu vor apărea gropi în trotuare pentru că fiecare proprietar are obligaţia ca, în momentul în care o îngroapă, să aducă spaţiul la starea iniţială”, a spus Flavius Boncea, purtător de cuvânt la Primăria Timişoara.

Share
Published by
Artemia Simeria

Recent Posts

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

O oră ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

5 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

5 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

5 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

5 ore ago

Se reia seria acțiunilor din seria Banat Brunch

Organizația My Banat reia seria evenimentelor de cultură gastronomică locală Banat Brunch. Acestea vă oferă…

5 ore ago