Categories: Sport

Marian Iancu vrea sa investeasca la Victoria Branesti!

Finanţatorul lui Poli continuă să uimească. Vineri, el a transmis un comunicat, afişat pe site-ul oficial al lui Poli, prin care îşi anunţă intenţia de a investi într-o echipă de liga a doua. După experienţele numite Buftea sau Buzău, atenţia lui Iancu se îndreaptă spre Victoria Brăneşti, echipă care e ca şi retrogradată.

„În cursul zilei de astăzi, 6 mai 2011, am hotărât ca una din societăţile-partenere BKP să investească într-o echipă de liga a doua. Necesitatea unei astfel de investiţii se naşte din nevoia de competiţie la un nivel apropiat de Liga I, ceea ce Politehnica Timişoara nu are la dispoziţie în acest moment, echipa a doua evoluând în Liga III (…) În trecutul apropiat, au fost momente în care am fost prezenţi prin echipa oraşului Buftea, iar ulterior prin cea a Buzăului, iar acest lucru a fost benefic pentru toate părţile implicate. Considerăm că formaţia cea mai completă care ar justifica o astfel de investiţie ar fi Victoria Brăneşti. În cel mai scurt timp, vom face o ofertă concretă, iar dacă proprietarii acestui club vor considera că este nevoie de un partener vom veni alături de dumnealor. Nu cunoaştem situaţia reală a clubului, dar este vorba de o echipă puternică, disciplinată, capabilă de orice rezultat. Revenirea ei în Liga I ar fi foarte uşoară, dacă vom fi acceptaţi ca parteneri”, se precizează în comunicat. Victoria Brăneşti întâlneşte, etapa viitoare, liderul Oţelul Galaţi, iar un eventual meci câştigat ar însemna o uriaşă mână de ajutor dată alb-violeţilor. „O victorie, posibil de realizat în meciul împotriva Oţelului, ne-ar obliga să ne considerăm deja parteneri. Este un gest firesc, o propunere curată, în interesul fotbalului, în interesul Victoriei Brăneşti şi al Politehnicii Timişoara. (…) Este o hotărâre serioasă, este un interes născut în anii trecuţi, există precedentele amintite şi nu putem fi bănuiţi de duplicitate, în sensul că una spunem şi alta facem. Le transmit jucătorilor şi tehnicienilor echipei Victoria Brăneşti că nu sunt cu nimic mai prejos decât echipa împotriva căreia urmează să joace, Oţelul Galaţi, şi este rândul lor să-şi salveze clubul, aşa cum şi clubul i-a adus în prim-planul fotbalului românesc”, a conchis preşedintele Consiliul de Administraţie al FC Politehnica Timişoara.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Vor avea loc lucrări la linia de cale și va fi deviată temporar circulația tramvaielor de pe liniile 1 și 5

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) informează că, în perioada 27 februarie, ora 04.00 –…

17 minute ago

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie disponibilizaţi, după ultima decizie a Guvernului

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie concediaţi în urma Ordonanţei…

40 de minute ago

CJ Timiș s-a mișcat rapid și a lansat deja licitația pentru modernizarea drumului de piatră dintre Moșnița Veche și Ghiroda

La doar două zile de la aprobarea unei rectificări bugetare și transferul unor sume de…

2 ore ago

Planurile Urbanistice ale Timișoarei sunt disponibile gratuit, în sistem digital, online

Cetățenii interesați de regulile de construire pentru o anumită zonă din oraș le pot consulta…

2 ore ago

Se stabilesc detaliile Târgului de Paști. Va avea loc în Piața Libertății, între 27 martie și 14 aprilie

Casa de Cultură a Municipiului Timişoara, în parteneriat cu Centrul de Proiecte și Organizația de…

5 ore ago

Rețea de trafic de droguri, destructurată! Printre suspecți sunt și cei care aprovizionau copiii criminali din Cenei

Joi, 26 februarie 2026, polițiștii BCCO Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara,…

5 ore ago