Categories: Timp liber

Supercaini de rasa, in concurs

Exemplare canine superbe, din mai multe ţări europene, s-au întrecut, la Timişoara, sub privirile admirative ale spectatorilor. Evenimentul desfăşurat în zona Aquasport Arena este unul dintre cele mai importante din această parte a bătrânului continent.

150 de rase, 2.000 de câini din 27 de ţări – aşa arată „bilanţul” superexpoziţiei canine care se încheie duminică, după două zile pline, în zona Aquasport Arena. „Sunt prezente peste 150 de rase de câini, exemplare valoroase”, a declarat Petru Munteanu, vicepreşedintele Asociaţiei Chinologice din România. Evenimentul de la Timişoara a cuprins şi un prestigios concurs canin, unde arbitrii au stabilit cele mai valoroase exemplare canine din fiecare rasă prezentă. La expoziţia propriu-zisă pot fi admirate rase mai puţin cunoscute, printre care se numără Japan Chi, American Bulldog, Boston Terrier, Tibetan Terrier, Mastin Espagnol, Podenco Ibicenco, Papillon, Petit Brabanson, Brac Italian. Peste 1.000 de timişoreni şi-au făcut timp să viziteze expoziţia în primele două zile. E adevărat, a ţinut cu ei şi vremea bună. Cei care au avut bani au putut pleca acasă cu propriul căţel, deoarece expoziţia a fost şi cu vânzare.

[nggallery id=383]

Share
Published by
Alecsandra Stanici

Recent Posts

75 de ani de la nașterea simbolului Politehnicii, Dan Păltinișanu!

Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…

26 de minute ago

Măslina din gâtul alegătorului PSD

Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

22 de ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

22 de ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

24 de ore ago