Ianis Zicu, golgheterul Ligii I în sezonul recent încheiat, a fost chemat până la urmă la lotul primei reprezentative de Răzvan Lucescu, pentru jocul cu Bosnia de miercuri. O presupusă accidentare a lui Goian în timpul jocului din finala Cupei Italiei dintre Palermo şi Inter, pierdută de sicilieni cu 1-3, l-a determinat pe Răzvan Lucescu să apeleze la serviciile lui Zicu. Fotbalistul care a încheiat cel mai bun sezon din carieră cu 18 reuşite, în locul căruia, iniţial, fusese preferat Surdu, unul dintre „piloşii” fiului lui Mircea Lucescu, îi va revedea la lot şi pe colegii lui de echipă, Pantilimon, Alexa şi Bourceanu.
Infarctul bugetar din 2026 nu este o surpriză. Este rezultatul unui diagnostic ignorat timp de…
Începând de mâine, 19 martie, Bookfest revine la Timișoara și, pentru patru zile, orașul se…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 18.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…
Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…