Categories: Sănătate

Investitie de aproape cinci milioane de lei in laboratorul Spitalului Judetean

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara va avea, până la sfârşitul anului, o linie automată de prelucrare preanalitică, analitică şi postanalitică a probelor biologice în laborator. Furnizarea, instalarea şi punerea în funcţiune a liniei este estimată la 4,9 milioane de lei.

De finanţarea investiţiei răspunde Ministerul Sănătăţii, care va aloca aceste fonduri din propriul buget. Deocamdată, cu acordul ministerului, conducerea Spitalului Judeţean a scos la licitaţie investiţia şi cere garanţie de participare de aproape 88.000 de lei. Caietul de sarcini prevede că linia trebuie să funcţioneze în cinci luni de la atribuirea contractului. Termenul de depunere a ofertelor este 15 iulie. „Investiţia aceasta este necesară, pentru că Spitalul Judeţean a intrat într-o restructurare din punct de vedere informatic şi avem nevoie de ea pentru a procesa toate datele. Banii îi asigură ministerul, de licitaţie ne ocupăm noi. Posibil să fie cea mai valoroasă investiţie din acest an a spitalului”, a declarat, pentru debanat.ro, directorul Spitalului Judeţean, Gheorghe Nodiţi. Vor avea dreptul să participe la faza finală a licitaţiei electronice numai ofertanţii înregistraţi în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, cărora spitalul le va transmite, oficial, invitaţia de participare.

Share
Published by
Artemia Simeria

Recent Posts

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

3 minute ago

La Timișoara va avea loc Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, la Timișoara va avea loc prima ediție a evenimentului Noaptea Companiilor…

26 de minute ago

75 de ani de la nașterea simbolului Politehnicii, Dan Păltinișanu!

Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…

2 ore ago

Măslina din gâtul alegătorului PSD

Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

5 ore ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

23 de ore ago