Categories: SocialUltima ora

Preoti amenintati pentru ca-l sustin pe mitropolitul Corneanu

Au îndrăznit să participe la mitingurile de susţinere pentru IPS Nicolae Corneanu şi s-au trezit luaţi în vizor de Consiliul Eparhial. Hârtia, cât se poate de oficială, este semnată doar de inspectorul eparhial Marius Sfercoci. Preoţii Mihai Pop şi Cosmin Pleşa nu se tem însă de repercusiuni.

Preotul pensionar Mihai Pop şi părintele misionar Cosmin Pleşa au participat la mitingurile organizate în sprijinul mitropolitului Banatului şi nu s-au sfiit să vorbească în faţa protestatarilor. Gestul lor însă a fost interpretat drept o încălcare a statutului de organizare şi funcţionare a Bisericii Ortodoxe Române, astfel că ambii prelaţi ar putea fi sancţionaţi. Pop şi Pleşa sunt ameninţaţi cu trimiterea în judecată la Consistoriul Eparhial, decizie luată în urma Consiliului Eparhial din 8 iunie. „Urmare a acuzaţiilor nefondate, eronate şi calomnioase aduse Centrului Eparhial la manifestările din faţa Catedralei Mitropolitane, vă avertizăm că, în calitate de cleric, aţi încălcat Statutul de organizare şi funcţionare a BOR, precum şi hotărârile Sfântului Sinod (…) vă solicităm ca, în termen de 10 zile, să faceţi o cerere de îmbisericire către Centrul Eparhial, Consiliul Eparhil urmând să hotărască unde veţi putea sluji (…) orice abatere de la aceste rânduieli atrage după sine trimiterea în judecata Consistoriului Eparhial”, se arată în hârtiile primite de cei doi slujitori ai Domnului. Deşi, teoretic, i s-a retras dreptul de semnătură, mitropolitul Banatului a semnat, chiar a doua zi, o hârtie în care cele două decizii sunt anulate.
Cei doi preoţi nu renunţă la acţiunile de susţinere a mitropolitului Nicolae Corneanu. „Îi anunţ pe cei care îmi vor răul că nu mă sperii. Am fost bătut, am fost urmărit de Securitate, iar acum să mă sperii de un act semnat de fiul unui fost primar comunist? La următorul miting vin în reverendă şi îl susţin pe Înaltpreasfinţitul. Nu mă sperie nici trădătorii care au semnat actul prin care Înaltul a fost decăzut din drepturi. Nici Paisie, nici Ionel Popescu, nici Boancheş, Lungoci, Savu sau Popovici”, spune Mihai Pop. Cosmin Pleşa, care a şi spus, de altfel, că preferă să renunţe la sutană, decât să fie obligat să trăiască în minciună, e la fel de liniştit. „Mi-am dat seama că nimeni nu are curajul să-şi asume un astfel de act, care poartă doar semnătura unui inspector bisericesc. Un inspector bisericesc poate fi trimis să verifice o acţiune, să o comunice apoi consilierului, care, la rândul lui, o comunică ierarhului. Situaţia este dramatică la Mitropolia Banatului, dacă un act de o asemenea importanţă este semnat de un inspector. Paisie se ascunde în spatele unui inspector. E strigător la cer. Am spus lucrurilor pe nume şi nu văd unde am greşit”, spune tânărul preot.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

9 minute ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

16 minute ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

O oră ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

2 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

2 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

5 ore ago