Categories: Social

Sarbatoarea Sfintilor Petru si Pavel

Peste 450.000 de români îşi serbează, miercuri, onomastica de Sfinţii Petru şi Pavel, potrivit statisticilor existente la nivelul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI). Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel se bucură de o cinstire deosebită din partea Bisericii, fiindcă au fost „căpetenii apostolilor” şi “lumii învăţători”, contribuind la răspândirea evangheliei în multe părţi ale lumii.

Marii Apostoli Petru şi Pavel, cei doi stâlpi ai Bisericii Creştine, au propovăduit, prin lucrarea lor misionară, învăţătura lui Hristos în lume. Sfântul Apostol Petru a propovăduit Evanghelia în Ierusalim, în Iudeea şi în Antiohia, unde membrii Bisericii s-au numit pentru prima dată creştini. Apoi în Pont, Galatia, Capadocia, Asia Mică, Bitinia. Conform tradiţiei, Petru a ajuns la Roma, unde a format Biserica de acolo. Sfântul Apostol Petru a fost răstignit cu capul în jos în timpul lui Nero, la 29 iunie, anul 67. Pe locul unde a fost răstignit Sfântul Petru se află astăzi Bazilica San Pietro din Vatican. Sfântul Apostol Pavel s-a adăugat cetei apostolilor în chip minunat după Înălţarea Domnului la cer şi Pogorârea Duhului Sfânt. Pe drumul Damascului, el a fost chemat la noua slujire a lui Hristos. În România, îşi aniversează, miercuri, onomastica peste 380.000 de bărbaţi şi mai mult de 75.000 de femei. Cei mai mulţi români care îşi sărbătoresc onomastica de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, respectiv 135.052, poartă numele de Petru, alţi 76.876 se numesc Paul, iar 71.433, Petre. De asemenea, alte 36.245 de persoane se numesc Petrică, 32.696 – Pavel, 17.279 – Petrişor şi 1.751 – Pătru. Dintre femeile care îşi sărbătoresc onomastica, 34.372 poartă numele de Petronela, alte 23.329 se numesc Petruţa şi 16.101, Paulina.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

75 de ani de la nașterea simbolului Politehnicii, Dan Păltinișanu!

Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…

27 de minute ago

Măslina din gâtul alegătorului PSD

Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

22 de ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

22 de ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

24 de ore ago