Sportul rege, faza pe tara

Nici Mitică de la Bălceşti n-ar fi profeţit mai bine cum va sta problema cu Băsescu şi regalitatea, cum se va face ca-n poveste că nu va apuca să-i apună mandatul de preşedinte, că “Băse” îşi va desăvârşi lucrarea monarhică. Ce n-a reuşit “nea Nelu” Iliescu, cu duşmănia lui faţă de rege şi regalitate, uite că rezolvă preşedintele Băsescu, cu opinia sa conform căreia Mihai I de România ar fi trădat poporul român când a abdicat cu pistolul ruşilor la tâmplă. Acum ar fi totuşi sănătos să gândim că în democraţie nu e bine să încurajăm delictul de opinie. E opinia lui. Poate fi bună sau proastă. E clar că nu e prea bună, aşa cum n-a fost bună nici poziţionarea sa alături de “Prins Pol” şi “Prinses Lia” în politica de cumetrie, să moară de ciuda familia regală la Săvârşin. Ca monarhist înfocat încă din zilele în care Ion Iliescu se plângea că au fost întinate nobilele idealuri ale socialismului – nu din ăsta făcut la apelul televiziunilor – mi se pare de-a dreptul comic cum poate ura faţă de Băsescu să coaguleze un fenomen pro-monarhic atât de puternic în România. Unde sunt babele alea isterice, unde sunt meclele tâmpe care făceau glume cu “Bâlbâilă” când venea vorba de Regele Mihai? Nu cunoaşterea istoriei îl face pe român iubitor de rege, nu bunul simţ afişat de familia regală, nu sentimentul că eşti reprezentat decent în politica internă şi mai ales în cea externă. Nu, pofta de monarhie în România trece prin cutia craniană a preşedintelui Băsescu, de unde, prin antipatie, se transmite poporului. Toate posturile TV de nişă, talk-show-urile radiofonice scot la iveală acest apetit nebănuit până acum. Chiar e trist pentru două personalităţi ca Mihai şi Ana de România să fie apreciaţi nu ca simboluri ale istoriei, contemporani cu Churchill, Roosevelt şi, din păcate, Stalin, ci ca vrăjmaşi ai nesuferitului Traian. Oare ce-ar trebui să mai facă preşedintele Băsescu în relaţia cu monarhia ca poporul să fie hotărât să voteze restaurarea, iar istoricul Crin Atonescu să propună schimbarea constituţiei într-una monarhistă, aşa cum i-ar sta bine unui preşedinte de partid naţional liberal? Probabil că nu multe şi i-aş aplauda cu plăcere involuntara lucrare. Problema e alta. Poate că istoricul Crin ar fi încântat de idee, dar poate că nu şi politicianul Antonescu, mai ales că pentru 2014 aproape că şi-a urcat omul sacii în căruţă.

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Cum i s-a urcat PSD-ului democrația la cap

Pe vremea crâncenului dar și obositului PSD, la final de trimandat Ion Iliescu, social-democrații au…

O oră ago

Primăria Moşniţa Nouă scoate la vânzare prin licitaţie mai multe parcele de teren aflate într-o zonă în continuă dezvoltare

Primăria Moșnița Nouă anunță organizarea licitației publice deschise pentru vânzarea a 22 de terenuri situate…

O oră ago

Activity Foundation – locul unde educația, inițiativa și cooperarea construiesc comunități durabile

Există organizații care se limitează la implementarea unor proiecte punctuale și organizații care reușesc să…

2 ore ago

Victorie italienească într-un meci cu fotbal puțin! Poli bate în jocul derby de la Ghiroda

  A fost mai multă agitație în tribune, pe lângă garduri și pe bănci, decât…

16 ore ago

La Timișoara, în Piața Operei, e sărbătorită Ziua Protecției Civile/FOTO

Centrul Timișoarei găzduiește sâmbătă un eveniment dedicat Zilei Protecției Civile. Voluntarii de la SALVO prezintă…

18 ore ago

Obținerea serviciilor în cadrul magazinelor E.ON Energie România se face doar cu programare

Accesul în toate magazinele E.ON Energie România se face în baza unei programări prealabile, pentru…

19 ore ago