De ce mancam legume turcesti din supermarket? Cand mai bine bem de banii aia

Pline pieţele agroalimentare ale României de patrioţi analişti economici care trag o concluzie năprasnică ieşind de la raionul de legume-fructe. „Unde e România de altădată? Ce agricultură am avut noi pe vremea lui Ceauşescu? Ţară bogată, dar vrea Occidentul să ne transforme în piaţă de desfacere pentru afacerile lor!” Adânc concluzionat, straşnic formulat! De câte ori subminez economia naţională făcând cumpărături de import din supermarketuri, mă întreb ce interes ar avea Uniunea Europeană ca eu, cumpărător şi contribuabil, să dau bani pe cartofi din Egipt si roşii din Turcia, iar produsele româneşti să putrezească în sere din lipsă de desfacere? Nici la această oră nu am primit răspuns la această întrebare retorică. Nici la altele: De ce ar da UE bani pe proiecte de dezvoltare rurală şi a afacerilor în agricultură ca, mai apoi, aceşti bani să fie îngropaţi cu proceduri de faliment? Politicienii de la Bruxelles hotărâţi să şteargă de pe faţa pământului agricultura românească, capitalişti veroşi hotărâţi să-şi desfacă mărfurile în România nu ar avea oare şi ei interesul ca această ţară să aibă o clientelă bogată care să-şi permită să cumpere produsele alea străine? La ce i-ar ajuta să nu mai producem nimic, să devenim din săraci şi mai săraci, ca apoi să cumpărăm de la ei cu ce? Cu nasturi? N-are logică, dar şi naţionalismul ăsta de tejghea trebuie să trăiască din ceva, să nu moară de foame patrioţii.

Dacă săpăm puţin la originile agriculturii postdecembriste vom da de moaştele lui „nea Nelu” Iliescu, care ar spune şi acum că nu e bine să desfiinţăm cooperativele. Posibil ca „nea Nelu” să fi spus asta dintr-o anume nostalgie, dar nu cred. El ştia că formele asociative pot relansa agricultura performantă, nu aia de subzistenţă care s-a aşezat pe aceste meleaguri după ce Guvernul Petre Roman a dat, de voie, de nevoie,, pământul înapoi la oameni, pe bucăţele, nu în ansamblurile unor forme cooperatiste. La ce bune ele acum? Păi tocmai de aia nu avem produse româneşti în supermarketuri. Aceşti coloşi comerciali ce desfac cu amănuntul contractează furnizori care pot oferi marfă în cantităţi enorme, care să satisfacă întregul lanţ al firmei respective, din întreaga ţară, poate chiar din alte ţări unde funcţionează. Nu merge ca un proprietar de seră la Gotlob să fie primit în Kaufland cu 30 tone de roşii. Mizilic. Aici intervine puterea unei coopertive. În toată lumea cu agricultură performantă, micii fermieri adună marfa în depozite care se ocupă de conservare, desfacere, dacă este vorba de legume şi fructe, ori în silozuri şi mori care să asigure o parte a lanţului materie primă-produs final în cultura cerealelor. Numai că, la noi, doi români să se adune într-o formă asociativă e greu, că se apucă să se certe, darmite zeci de fermieri de pe raza a patru-cinci comune. Iar când totuşi se adună, e foarte posibil ca membrii să se aleagă cu o ţeapă tradiţională românească. Şi-atunci nu e mai uşor să te-apuci de import? Lăsând afacerile de nişă din domeniul producţiei autohtone de legume şi fructe cu o desfacere exclusivă pe tarabele din pieţe, magazine comunale sau de cartier de tip ABC alimentar. E, de aia n-are ursul coadă şi supermerketul roşii din Dăbuleni. Nu c-aşa vrea NATO, masoneria şi forumul de la Davos, ci pentru că trei români nu se asociază de frică să nu fie furaţi de-al patrulea.