Categories: Sport

Doctorat în “saritura Amanar”

În 2000, la Sydney, prezenta o săritură nemaivăzută. N-a aterizat cum trebuie şi toate speranţele de a-şi apăra titlul olimpic, cucerit cu patru ani în urmă, s-au năruit. În prezent, săritura Amânar încă dă de furcă gimnastelor din întreaga lume. Asta, în timp ce inventatoarea ei, Simona Amânar-Tabără, munceşte din greu la o teză de doctorat pe aceeaşi temă.

„Rondă flic cu salt întins şi un şurub cu întoarcere de 900 de grade” – aşa este explicată, în literatura de specialitate, săritura care poartă numele Simonei Amânar. Este foarte greu de executat şi, în prezent, în lume sunt cel mult 15 gimnaste care reuşesc s-o facă. De altfel, în lumea acestui sport circulă şi o vorbă potrivit căreia gimnasta care reuşeşte să facă aşa cum trebuie săritura Amânar are medalia ca şi asigurată.
Simona Tabără-Amânar este acum, la 11 ani de la prezentarea în premieră a acestui element, mama unui băieţel şi predă la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii de Vest din Timişoara. E înscrisă la doctorat la Piteşti şi anul viitor îşi va susţine public teza, care are ca temă atât de temuta săritură. „Mi-am dorit foarte mult să rămân în gimnastică cu un element care să îmi poarte numele şi acest lucru s-a întâmplat în 2000, la Olimpiada de la Sydney. De aceea, îmi şi fac doctoratul pe această temă”, spune Simona. „Este extrem de grea, deoarece aterizarea se face cu spatele la masa de sărituri. Acest lucru este foarte greu, atât pentru genunchi, cât şi pentru coloana vertebrală”, explică fosta gimnasta. (sursa foto: sportsillustrated.cnn.com)

Share
Published by
Alecsandra Stanici
Tags: doctoratnume

Recent Posts

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

2 ore ago

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

2 ore ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

4 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

4 ore ago

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

8 ore ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

8 ore ago