Categories: Justitie

Judecatoria din Jimbolia, desfiintata oficial

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, luni, decretul pentru promulgarea Legii privind desfiinţarea unor instanţe judecătoreşti şi a parchetelor de pe lângă ele. Printre acestea se numără şi judecătoria din Jimbolia, care, de altfel, nu a funcţionat niciodată.

Proiectul, iniţiat de Ministerul Justiţiei, a fost aprobat de plenul Senatului, cameră decizională, pe 20 iunie. Faţă de forma adoptată de Camera Deputaţilor, unde au fost păstrate doar opt din cele 24 de instanţe propuse spre desfiinţare de minister, Comisia juridică din Senat a adăugat încă patru. Instanţele care vor fi desfiinţate sunt cele din Bocşa şi Bozovici (judeţul Caraş-Severin), Cernavodă şi Băneasa (judeţul Constanţa), Bechet (judeţul Dolj), Comana (judeţul Giurgiu), Scorniceşti (judeţul Olt), Urlaţi (judeţul Prahova), Jimbolia (judeţul Timiş), Sângeorgiu de Pădure (judeţul Mureş), Murgeni (judeţul Vaslui) şi Şomcuta Mare (judeţul Maramureş). (sursa foto: www.panoramio.com)

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

13 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

13 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

15 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

15 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

16 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

18 ore ago