Categories: Social

Lesinati in strada, din cauza caldurii

A doua zi cu temperaturi caniculare în Timiş! Numărul persoanelor care au avut nevoie de îngrijiri medicale a crescut considerabil faţă de ziua precedentă.

Vineri cu ghinion pentru 16 persoane care au avut nevoie de ajutorul doctorilor după ce li s-a făcut rău şi au căzut pur și simplu pe stradă, din cauza căldurii. La Serviciul de Ambulanţă Timiş, numărul acestor solicitări este de patru ori mai mare faţă de ziua precedentă, când, până la orele amiezii, fuseseră semnalate patru astfel de cazuri, care au fost asociate şi cu consumul de alcool. Cu toate acestea, reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Timiş spun că numărul persoanelor care au solicitat salvarea la domiciul este normal, ca într-o zi obişnuită. Medicii ne sfătuiesc în continuare să ne hidratăm și să nu ne expunem la soare între orele 11.00 şi 17.00, decât dacă este absolut necesar. Ar trebui, de asemenea, să purtăm haine lejere și să ne acoperim capul atunci când mergem prin soare. De asemenea, medicii recomandă evitarea consumului de băuturi alcoolice sau cofeina.

Share
Published by
Oana Telescu
Tags: Timişoara

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

8 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

8 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

9 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

9 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

12 ore ago