Categories: Social

Petitie pentru Palestina

Câteva mii de români au semnat o petiţie deschisă care pledează pentru recunoaşterea statului palestinian la Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite. O decizie asupra recunoaşterii acestei ţări urmează să fie luată peste două luni.

Votul asupra recunoaşterii Palestinei va avea loc în luna septembrie. Ambasadorul acestei ţări la Bucureşti, Ahmed Aquel, susţine că nu vor exista voturi contra, ci, eventual, doar abţineri. Aquel spune că sunt cel puţin 120 de state membre ONU care agreează ideea. „Ţările nu vor vota împotriva Palestinei, dar acest lucru nu înseamnă că vor vota pentru Palestina. Depunem eforturi pentru a convinge România să voteze favorabil. Suntem interesaţi de o poziţie favorabilă a ţărilor UE”, spune Ahmed Aquel. Un grup de români şi palestinieni care trăiesc în România a demarat o campanie de strângere de semnături pentru o petiţie care pledează cauza statului arab. Până în prezent, numai din ţara noastră s-au adunat câteva mii. Acestea vor fi prezentate, chiar înaintea Adunării Generale ONU, Guvernului României şi apoi Parlamentului European. Ahmed Aquel mai spune că revoltele din ţările arabe, inclusiv o posibilă schimbare a regimului Bashar al Assad în Siria, sunt favorabile cauzei palestiniene. „Toate schimbările care au loc în ţările arabe au efecte asupra Palestinei şi a lumii întregi. Orice schimbare este în interesul şi favorabilă poporului palestinian”, a mai punctat Aquel. În România trăiesc aproximativ 3.000 de palestinieni. Ţara noastră a recunoscut Palestina încă din 17 noiembrie 1988.

Share
Published by
Alecsandra Stanici

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

6 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

6 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

6 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

7 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

10 ore ago