Categories: Social

Preotul Cricovean, exilat pentru ca a deschis gura

Preasfinţitul Paisie Lugojanul şi vicarul administrativ, preotul Ionel Popescu, şi-au pus semnătura pentru exilarea unui preot din Timişoara. Cei doi erau acuzaţi dur într-o scrisoare oficială ce a ajuns pe masa Consiliului Eparhial. Preotul Cricovean a fost mutat la 40 de kilometri de Timișoara, după ce a scăpat de o altă mutare disciplinară la Biserica Martirilor.

Consiliul Eparhial l-a transferat disciplinar pe preotul timişorean Mircea Cricovean tocmai la Sânpetru Mic. Motivul oficial – ieşirile în presă ale preotului Cricovean. El a fost unul dintre principalii suţinători ai mitropolitului Banatului, Nicolae Corneanu, imediat după ridicarea dreptului de semnătură al acestuia. Culmea, mitropolitul Banatului şi-a pus joi semnătura pe actul care îl exilează pe Mircea Cricovean la 40 de kilometri de Timişoara. „Transferul disciplinar s-a decis ca urmare a repetatelor abateri de care s-a făcut vinovat părintele Mircea Cricovean. El va fi transferat, de la 1 august, de la parohia Fabric din Timişoara la cea de la Sânpetru Mic. Abaterile vizează mai ales ieşirile în presă ale părintelui. Sfântul Sinod interzice clericilor să-şi prezinte punctul de vedere în mass-media. La decizie a contat şi memoriul pe care l-a transmis Consiliului Eparhial de ieri”, ne-a declarat preotul Marius Florescu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Banatului.
Calvarul preotului Mircea Cricovean a început în momentul în care consiliul parohial al Bisericii „Sf Ilie” a votat împotriva cedării unei foste şcoli către Protopopiatul Timişoara II. Clădirea câştigată de Biserica „Sf Ilie” urma să fie închiriată contra unei sume de 100 de lei pe lună protopopiatului. De atunci, părintele Cricovean a fost demis de două ori din funcţia de paroh, iar apoi a mai fost amninţat cu un transfer – la Biserica Martirilor. „Nu-mi vine să cred. Această decizie a lovit în primul rând în familia mea, căreia îi cer iertare, şi abia apoi în toate simţămintele mele de slujitor al bisericii. Regret că scrisoarea mea a ajuns în presă, dar nu retractez nimic. Am vrut să atrag atenţia asupra unor lucruri ce trebuie îndreptate. Nu voi contesta decizia, dar nu voi merge la Sânpetru Mic. În cel mai rău caz mă voi duce la Arad. Această decizie mi-a întărit credinţa în Dumnezeu. Le mulţumesc credincioşilor care au fost alături de mine”, ne-a spus preotul Mircea Cricovean.
Mitropolitul Banatului nu a putut fi contactat. Surse din Mitropolia Banatului susţin că acesta a refuzat categoric să primească vineri dimineaţa un grup de credinicioşi din Fabric. El ar fi spus că acest caz este închis şi îi este peste puteri să intervină.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Sânnicolau Mare, cel mai bogat oraş din judeţul Timiş în 2025, urmat de Jimbolia

Sânnicolau Mare a avut, în 2025, cele mai multe venituri dintre cele opt oraşe ale…

7 minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 3 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 03.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

O oră ago

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

12 ore ago

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

12 ore ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

14 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

14 ore ago