Categories: PartidePolitica

Sondajele din USL, prezentate saptamana viitoare

Organizaţiile timişene ale PNL şi PSD anunţă public, împreună, rezultatele celor două sondaje interne, în vederea alegerii candidaţilor pentru scrutinul local de anul viitor.

Sondajul comandat de PNL Timiş s-a finalizat în urmă cu mai mult timp, dar concluziile sunt încă păstrate la secret. Liberalii aşteaptă acum ca partenerii de coaliţie să-şi termine şi ei sondajul, pentru a putea anunţa, împreună, rezultatele, în cursul săptămânii „Vom face toate eforturile pentru ca alianţa USL să funcţioneze în condiţii cât mai bune în Timiş. Există dorinţa să fim un tot unitar pentru a câştiga alegerile din 2012. Sunt convins că vom câştiga alegerile. Sunt terminate sondajele şi de la PSD. Joia viitoare, cel mai tîrziu, ne putem pune de acord cu partenerii noştri liberali şi să prezentăm aceste sondaje în mod comun”, a spus Titu Bojin, preşedintele PSD Timiş. „Suntem hotărâţi să depunem toate eforturile pentru a câştiga alegerile locale şi parlamentare în 2012. Vrem să transformăm în voturi tot capitalul de încredere pe care, de-a lungul timpului, am reuşit să-l constituim. Trebuie să promovăm programe politice care să pornească de la cetăţeni, să fie în acord cu aşteptările cetăţenilor”, a spus Nicolae Robu, preşedintele PNL Timiş.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA

DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…

12 ore ago

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

13 ore ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

17 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

17 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

18 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

18 ore ago