Organizaţiile timişene ale PNL şi PSD anunţă public, împreună, rezultatele celor două sondaje interne, în vederea alegerii candidaţilor pentru scrutinul local de anul viitor.
Sondajul comandat de PNL Timiş s-a finalizat în urmă cu mai mult timp, dar concluziile sunt încă păstrate la secret. Liberalii aşteaptă acum ca partenerii de coaliţie să-şi termine şi ei sondajul, pentru a putea anunţa, împreună, rezultatele, în cursul săptămânii „Vom face toate eforturile pentru ca alianţa USL să funcţioneze în condiţii cât mai bune în Timiş. Există dorinţa să fim un tot unitar pentru a câştiga alegerile din 2012. Sunt convins că vom câştiga alegerile. Sunt terminate sondajele şi de la PSD. Joia viitoare, cel mai tîrziu, ne putem pune de acord cu partenerii noştri liberali şi să prezentăm aceste sondaje în mod comun”, a spus Titu Bojin, preşedintele PSD Timiş. „Suntem hotărâţi să depunem toate eforturile pentru a câştiga alegerile locale şi parlamentare în 2012. Vrem să transformăm în voturi tot capitalul de încredere pe care, de-a lungul timpului, am reuşit să-l constituim. Trebuie să promovăm programe politice care să pornească de la cetăţeni, să fie în acord cu aşteptările cetăţenilor”, a spus Nicolae Robu, preşedintele PNL Timiş.
Comentarii prin facebook