Asteptand-o pe Nuti Udrea. La Giarmata

Comuna Giarmata a intrat în febra pregătirilor. Cu toate că programul oficial al vizitei ministeriale nu prevede o astfel de escală, primarul Ioan Delvai aşteaptă să o primească vineri pe Elena Udrea, ministrul Dezvoltării.

Motivul posibilei vizite este inaugurarea sălii de sport construită la Giarmata cu ajutorul unei finanţări guvernamentale. Sala este, de altfel, terminată de ceva vreme, dar aşteaptă acum una-două foarfeci ministeriale pentru a putea fi dată în folosinţă. Or, vineri ar fi momentul potrivit, Elena Udrea fiind aşteptată în judeţul Timiş, la Valea lui Liman, unde, alături de alţi trei miniştri democrat-liberali, Traian Igaş, Valeriu Tabără şi Sebastian Lăzăroiu, va participa la Şcoala de vară a tineretului PD-L. În aşteptarea ministrului Dezvoltării, au început lucrările de înfrumuseţarea a comunei, mai ales în zona sediului PD-L. S-au mai plantat nişte pomi, s-a mai dat cu var, s-a ridicat chiar şi un gard. Chiar mai mult decât atât, s-a făcut şi o porţiune din şoseaua care duce spre sala de sport, pentru ca nu cumva vechiul drum să atenteze la finele glezne ale blondei ministrese despre care se ştie că nu renunţă la tocuri nici măcar când merge prin pădure. Marea problemă rămâne însă aceeaşi: vine sau nu vine Nuţi Udrea?

[nggallery id=665]

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

12 minute ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

O oră ago

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

2 ore ago

La Timișoara a avut loc o nouă ediție a Business Week @ FEAA

Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…

2 ore ago

Trecerea peste calea ferată de la Cărpiniș, semaforizată

Din aceste zile, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la Cărpiniș, pe…

2 ore ago

Trei noi zone din Timișoara vor beneficia de contoare de apă digitale. Vor fi instalate săptămâna viitoare

Societatea Aquatim instalează, în perioada 23 – 28 martie 2026, prin intermediul unei firme specializate,…

3 ore ago