Un bărbat a ajuns la spital cu fracturi la ambele picioare după ce a fost lovit de o maşină condusă de un şofer băut. Accidentul s-a petrecut sâmbătă noaptea, în apropiere de Parţa.
Şoferul, care, potrivit poliţiştilor, consumase alcool, a fugit de la locul faptei. Oamenii legii au reuşit să dea de urma bărbatului băut în trafic, în Timişoara .Şoferul conducea un autoturism marca Dacia, oprit de poliţişti pe Calea Şagului. El a fost reţinut şi condus la spital pentru recoltarea probelor biologice şi stabilirea alcoolemiei. Pietonul pe care l-a accidentat a fost dus la Spitalul Județean din Timişoara.
Florin Drăgan, rectorul UPT vorbește deschis despre un subiect important al zilelor noastre, efectele inteligenței…
Miercuri dimineața, în jurul orei 8, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Făget – Secția 10…
Două noi sensuri giratorii vor fi amenajate în cursul acestui an pe drumul județean care…
Timp de trei zile, încasarea taxelor și impozitelor locale va fi suspendată de către Direcția…
La CET Sud Timișoara sosesc câte patru garnituri de tren cu cărbune pe săptămână, a…
Timișenii își pot spune opinia asupra modului în care județul va finanța din bani publici…