Cum puteau evita autoritatile locale dezastrul de la Poli

Ca să-i determine pe cei care i-au furat calul să-i returneze mijlocul de transport eco, un cowboy a ameninţat grav: „Dacă nu-mi văd calul până beau o bere o să fac ce-a făcut tata”, spunea un banc. Dar ce-a făcut tata? Evident, tata cowboy-ului a plecat pe jos, suna poanta. Preşedintele CJ Timiş Constantin Ostaficiuc a fost chiar mai ferm decât călăreţul din poveste. Văzând că Federaţia Română de Fotbal i-a răspuns aproape la zeflemea la câteva întrebări legate de situaţia lui Poli, politicianul pedelist a replicat: „Noi vom reveni, chiar azi am mai semnat o adresă prin care cerem din nou, punctual, preşedintelui unele lămuriri. Nu discutăm doar despre un club sportiv, ci de un fenomen, un simbol, şi nu cred că poate fi tratat într-un asemenea mod. Dacă nici de această dată răspunsurile nu vor fi punctuale…”. Tunete şi fulgere de mânie pornite din Cabinetul 1 al Consiliului Judeţean Timiş au reuşit să pună pe jar forul fotbalistic naţional. „Oare ce va face preşedintele CJT dacă nu-i apare calul?”, s-or fi întrebat Sandu Mircea şi Lupescu Ionuţ. Cum bine v-aţi dat seama, stimaţi navigatori, dl Ostaficiuc va mai scrie o scrisoare, asta doar aşa, ca să nu ameninţe că merge pe jos acasă. „Vom reveni de atâtea ori până când ne vom lămuri. Noi nu credem că ceea ce s-a întâmplat cu Poli a fost just”, a mai declarat, recent, Constantin Ostaficiuc. Ce era să facă liderul PDL Timiş, că doar nu era să ameninţe conducerea FRF cu DNA şi corpul de control al primului ministru, cum atât de facil ar fi fost într-o societate nu foarte de democrată?

Dar să vedem cum s-a ajuns ca preşedintele Ostaficiuc şi viceprimarul Orza să fie supăraţi de depeşa FRF în care se dădea cu flit autorităţilor locale, pe motiv că dânsele nu au calitate de acţionari ca să fie îndreptăţite să ceară la federaţie date despre statutul clubului timişorean. Deşi autorităţile astea cărora li se reproşează că sunt cam băgăcioase au premiat clubul Politehnica cu aproape 7,5 milioane de euro între 2008 şi 2010. Adică au dat banii să se scape de ei, nu cu simţ de răspundere cum ar fi făcut o autoritate cu jurişti buni, cu manageri capabili şi edili cu ouă adevărate. Dacă CJT şi CLT intrau ca şi acţionari în club încă din 2005, când a descălecat pe Bega Marian Iancu, probabil că acum cele două entităţi publice erau deja deţinătoarele pachetului majoritar de acţiuni în societatea care administrează fotbalul alb-violet. Unde mai pui că participau şi la intrările de capital în club ocazionate de vânzări de jucători sau, pur şi simplu, ar fi putut bloca aceste tranzacţii dacă BkP se punea sălbatic să scoată întreaga echipă pe tarabă, cum de altfel face acum. Pesimiştii se contrazic. Pe de o parte, spun că Marian Iancu doar a împrumutat clubul, pe de altă parte afirmă că acelaşi Marian Iancu ar fi târât ca acţionar majoritar CJT şi CLT în afaceri păguboase şi îndatorări la bănci. Păi dacă doar împrumuta clubul, infuzia de capital a autorităţilor locale l-ar fi transformat demult în acţionar minoritar. Cât priveşte îndatorarea bugetelor publice, să fim serioşi. Cu ce garanţii din SA-ul care administrează clubul ar fi garantat acele ipotetice credite? Cu maşina de tuns iarbă sechestrată de Finanţe sau cu troşcaleta de văruit terenul? Să nu mai vorbim de asul din mânecă pe care CJT şi CLT îl au în raport cu acţionarul privat din club: stadionul „Dan Păltinişanu” şi baza de antrenament.

Autorităţile locale nu sunt de acuzat că au fost lăsate în ofsaid de Marian Iancu, ci pentru că au fugit de răspundere în toţi aceşti ani. Ca sponsor nu ai acces la datele firmelor care asigură activitatea în fotbalul de primă ligă timişorean, dar ca acţionar avea nu numai accesul la aceste date, ci şi obligaţia să verifice cum stă Iancu cu datoriile, de ce nu le plăteşte şi cum vrea el să-şi ia licenţa în aceste condiţii. E adevărat, experienţa de până acum a autorităţilor arată că componenta publică din asocierea cu un privat este întotdeauna în pierdere. Asta pentru că de cele mai multe ori aşa se doreşte sau, în cel mai onest caz, din lipsă de interes pentru managementul afacerii. Ca apoi participarea statului să se ducă pe apa sâmbetei, de unde o culege privatul aflat în cârdăşie cu decidenţii de la stat. Însă dacă plecăm de la premisa unei afaceri corecte, refuzul autorităţilor de a deveni acţionari în clubul Politehnica constituie primul pas greşit într-o serie de gafe ce-au dus la dezastrul prin care trece clubul acum. E ca şi cum bărbaţii nu s-ar mai căsători niciodată, speriaţi că nevasta aleasă ar putea fi curvă.