Categories: Social

Hot international, urmarit in Austria, capturat la Timisoara

Poliţiştii din Timiş au reuşit să prindă un bărbat căutat de autorităţile austriece de mai bine de doi ani! Dănuţ Ţoc a fost reţinut în urma unei acţiuni de amploare. Bărbatul conducea o grupare specializată în furturi şi tâlhării.

Dănuţ Ţoc este acuzat că, în urmă cu doi ani, împreună cu alţi şase complici, a dat spargerea la o casă de pariuri din Wels, Austria. Potrivit autorităţilor austriece, grupul a intrat în casa de pariuri cu topoare şi pistoale, cei şapte reuşind să fugă cu aproximativ 20.000 de euro. Poliţiştii austrieci au identificat membrii bandei şi i-au dat în urmărire internaţională. Membrii grupării au însă la activ zeci de alte furturi şi tâlhării comise şi în România. Câţiva dintre hoţi au fost prinşi la începutul anului, dar Dănuţ Ţoc a reuşit atunci să fugă.
Marţi seara, oamenii legii au reuşit să-l repereze şi pe cel considerat liderul acestei grupări. Ţoc se ascundea într-o locuinţă din zona Rudolf Walter, împreună cu prietena lui. Bărbatul şi-a dat seama că este filat de poliţişti şi a încercat să fugă, însă ofiţerii, cu ajutorul câinilor special dresaţi, l-au urmărit şi l-au prins imediat. Casa în care se ascundea a fost percheziţionată, iar acolo au fost descoperite mai multe bunuri care se pare că au fost furate şi sume importante de bani.
„Poliţiştii de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Timiş au reuşit prinderea unui bărbat suspect de comiterea unor infracţiuni atât în România, cât şi pe teritoriul Austriei. Acesta face parte dintr-o grupare infracţională desfiinţată de poliţişti în urmă cu mai multe luni, specializată în comiterea infracţiunilor cu violenţă, respectiv tâlhării. Suspectul a fost depus în arestul IPJ Timiş pentru ispăşirea pedepsei.” a declarat Emil Andrei, purtător de cuvânt al IPJ Timiş.
Ţoc este acuzat de furt calificat, complicitate la tâlhărie, constituirea unui grup infracţional şi deţinere de droguri de risc pentru consum. El va fi prezentat instanţei în cursul zilei de miercuri.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

2 ore ago

Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite

În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…

2 ore ago

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

3 ore ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

3 ore ago

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…

3 ore ago

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

4 ore ago