Categories: InvatamantUltima ora

N-a vazut frauda de la Lovrin, dar primeste calificativ maxim pentru activitate!

Scandalul de la Lovrin, iscat la sesiunea din vară a bacalaureatului, continuă. Inspectorul care a monitorizat activitatea de la Grupul Şcolar „Romulus Paraschivoiu” nici măcar nu a fost audiat în acest caz şi, în plus, a primit calificativul „foarte bine” la evaluarea anuală. Asta, în timp ce profesorii s-au ales cu sancţiuni şi avertismente.

La Lovrin au fost descoperite, în vară, 98 de lucrări identice la limba şi literatura română. Inspectoratul Şcolar Timiş a anunţat, marţi, că 25 de profesori care au făcut parte din comisia de Bac din această localitate vor fi sancţionaţi, timp de şase luni, cu o tăiere salarială de 10%. Alţi 13 colegi s-au ales doar cu avertismente. În curând, se va pronunţa şi poliţia, care a întocmit un dosar penal colectiv pentru neglijenţă în serviciu. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, dascălii riscă între şase luni şi luni ani de închisoare sau amendă. Profesorii sancţionaţi nu vor mai putea face parte din nicio comisie de bacalaureat timp de cinci ani. Totuşi, cineva a scăpat fără nicio mustrare. Rodica Alexandra Pogana, inspector de limbi romanice la ISJ Timiş, a monitorizat centrul de examen de la Grupul Şcolar „Romulus Paraschivoiu” din Lovrin. Deşi situaţia este fără precedent, cu aproape 100 de lucrări identice, Pogana nu a văzut nimic şi, în consecinţă, nu a suflat nicio vorbă. Aproape toţi ceilalţi profesori din comisia de la Lovrin au fost sancţionaţi, în timp ce inspectorul Pogana nu a fost nici măcar audiată. Mai mult decât atât, ea a primit, în aceeaşi zi în care dascălii au fost anunţaţi de sancţiune, calificativul „foarte bine” la evaluarea inspectorilor şcolari. Calificativele s-au dat pentru întreaga activitate, timp de un an, a inspectorilor. Rodica Pogana îşi încheie oficial contractul cu IŞJ Timiş în primăvara anului viitor. Inspectorul general Marin Popescu nu a putut fi contactat pentru a comenta această situaţie.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

9 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

12 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

16 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

16 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

17 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

17 ore ago