Nu vor azil pentru oameni fara adapost pe strada lor!

Timişorenii de pe strada Telegrafului se pregătesc de război cu primăria, care vrea să facă, acolo, azil de noapte pentru oamenii fără adăpost. Ei spun că, dacă azilul va fi deschis, zona va deveni nesigură. În Timişoara există deja un azil de noapte, al unei fundaţii caritabile, care funcţionează de multă vreme, fără probleme.

Amenajarea unui spaţiu de găzduire a oamenilor străzii pe timp de noapte este o iniţiativă lăudabilă a Primăriei Timișoara, cu atât mai mult cu cât proiectul ar urma să se facă în cea mai mare parte din bani europeni. Specialiştii municipalităţii au ajuns la concluzia că proiectul ar putea fi pus în practică pe strada Telegrafului, acolo unde funcţionează şi cantina socială, dar şi centrul de zi pentru persoane vârstnice. Locatarii din zonă se opun însă categoric acestui demers, lansând, zilele trecute, şi un „manifest” în acest sens. „Locaţia nu este potrivită pentru a se crea un al treilea centru social pe lângă cele două existente. Niciun vecin nu îşi dă acordul. Înainte de a realiza proiectul, trebuia să discute cu noi, pentru că suntem plătitori de taxe și impozite. Vrem să avem liniște, siguranţă, curăţenie”, spune Mircea Mitruţiu, locatar în zona Telegrafului. Oamenii din zonă sunt convinşi că, după deschiderea centrului, viaţa lor se va transforma într-un calvar. Foarte probabil, niciunul dintre ei nu s-a gândit că, semnând acest manifest, discriminează zeci, poate sute de oameni, beneficiari, în primă fază, ai stabilimentului. „Considerăm că locaţia propusă de primarul Gheorghe Ciuhandu pe strada Telegrafului nr. 8 nu este potrivită pentru această destinaţie, fiind situată în mijlocul unei zone rezidenţiale de blocuri şi case intens populate din zona limitrofă zonei centrale şi în imediata apropiere a unei şcoli. La ora actuală, în Timişoara sunt în jur de 1.000 de oameni şi străzii. Toţi vor orbita în jurul acestui loc, aşteptând zilnic să primească masa. Impactul asupra comunităţii noastre va fi grav. Preţul locuinţelor din zona va scădea, copiii noştri vor face slalom printre cerşetori când vor ieşi de la şcoală, ungherele mai ferite din spatele blocurilor vor fi folosite ca toalete publice. Igiena stradală, siguranţa şi liniştea noastră vor avea de suferit”, se arată în manifestul transmis redacţiilor din oraş. Responsabilii de proiect explică însă faptul că oamenii fără adăpost, sau copiii abandonaţi au nevoie de protecţie. În Timişoara funcţionează, de mai mulţi ani, un azil de noapte pentru oamenii străzii, al Fundaţiei Caritas, în zona Brâncoveanu. În ciuda „profilului” persoanelor fără adăpost, aici nu au avut loc scandaluri şi nici vecinii nu au fost nevoiţi să reclame poliţiei rele comportamente din pareta beneficiarilor.

Share
Published by
Alecsandra Stanici

Recent Posts

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

25 de minute ago

Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite

În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…

30 de minute ago

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

O oră ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

O oră ago

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…

O oră ago

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

2 ore ago