Categories: Social

Rugaciune la Sfanta Imposibilului

Timişorenii sunt aşteptaţi să se roage la moaştele Sfintei Rita, supranumită Sfânta Imposibilului. Acestea vor ajunge, joi, la ora 17, la Biserica Sfânta Maria Regina Păcii, pe str. Gheorghe Doja.

Relicvariul care va ajunge la Timişoara conţine un fragment de os de la încheietura mâinii stângi a Sfintei Rita, extras cu binecuvântarea Arhiepiscopului de Spoleto-Norcia, pentru a putea fi purtat la cei care nu au posibilitatea să ajungă la Cascia, unde este expus trupul neputrezit al sfintei. Este pentru prima dată, spun organizatorii, când relicvariul părăseşte Italia. Până acum, el a ajuns la Sibiu, Braşov, Vâlcea, Bistriţa, Cluj-Napoca, unde a fost venerate de sute de credincioşi. Înainte de a ajunge la Timişoara, va fi depus în Catedrala Greco-Catolică Sfântul Nicolae din Oradea. La Timişoara, credincioşii vor putea participa la o noapte şi veghe şi rugăciune, care cuprinde: Sfinte Liturghii, Calea Crucii, Sfântul Maslu, procesiune cu Sfântul Sacrament şi Sfintele Moaşte.
Sfânta Rita s-a născut în anul 1381, în Italia. A crescut alături de părinţii ei, a căror autoritate a respectat-o atât de mult încât a renunţat la gândul de a intra în mănăstire şi a acceptat să se căsătorească cu un tânăr violent. Bunătatea ei a reuşit, în cele din urmă, să înmoaie inima acestuia. Bărbatul a fost însă ucis, iar fiii Ritei au jurat să se răzbune. Femeia a încercat să-i facă să se răzgândească şi, pentru că acest lucru nu a fost posibil, s-a rugat ca Dumnezeu să-i cheme la El, decât să-i lase să fie părtaşi la o crimă. Rugăciunea ei a fost ascultată şi, rămasă singură, Rita se îndreaptă spre mănăstirea călugăriţelor augustiniene din Cascia, dar acestea n-o primesc. Se întoarce acasă şi se roagă la cei trei protectori ai ei: Sfântul Ioan Botezătorul, Sfântul Augustin şi Sfântul Neculai de Tolentino. Într-o noapte, aceştia apar, o cheamă să-i urmeze şi o conduc în capela unde se rugau călugăriţele. Astfel, Rita a fost primită în mănăstire şi s-a consacrat unei vieţi de rugăciune şi de aspră pocăinţă. Ca răsplată, Isus Cristos a asociat-o în mod vizibil la suferinţele sale, înfingând în fruntea ei un spin din coroana purtată de El. Rana produsă de acest spin a supurat timp de 14 ani, până la moartea Ritei, în 1457. Ea a fost beatificată în 1627, de Papa Urba VIII, şi sanctificată în 1900, de Papa Leon XIII, fiind numită „mijlocitoarea cazurilor disperate”.

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

8 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

8 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

9 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

10 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

10 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

12 ore ago