Încă 25 de cetățeni străini au fost prinși, în Timișoara, fără forme legale. De la începutul anului, polițiștii de frontieră au reținut, în județ, peste 440 de persoane care au ajuns ilegal în România.
Poliţiştii de la Oficiul Român pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări Timiş, în cooperare cu structuri ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, au organizat o acţiune comună de depistare a străinilor care stau ilegal în Timișoara. Astfel au fost depistate 25 de persoane aflate în această situație. „Este vorba de nouă persoane din Tunisia, opt din Algeria, cinci din Maroc, două din Republica Moldova şi o persoană din Palestina, care nu respectau regimul juridic al străinilor în România. Toţi au intrat ilegal în ţară ş, la finalizarea procedurii de azil, ca urmare a respingerii cererilor lor, nu au părăsit României în termenul indicat de autorităţi”, au declarat reprezentanţii Poliţiei Timiş. Doar opt din cei 25 au şanse să rămână în ţară. Ei au fost îndrumaţi pentru a-şi reglementa situaţia juridică. Alte 11 persone au fost conduse la Centrul de Cazare a Străinilor luaţi în Custodie Publică – Otopeni, de unde vor fi escortaţi spre ţările lor de origine, iar alte şase au fost trimişi la Centrul de Cazare a Străinilor luaţi în Custodie Publică – Arad. Odată ce vor părăsi România, aceştia primesc interdicţia de a intra pe teritoriul României timp de cinci ani.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…