Categories: Administratie

Bojin are un preferat neoficial la sefia Apelor

Preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin, intervine în scandalul de la Apele Banat. După ce acesta a anunţat că renunţă la funcţia de director, a început agitaţia. Tudor Ştefan, un ilustru necunoscut, prieten la cataramă cu deputatul Alin Popoviciu, este favorit la scaunul lui Bojin.

„Le recomand să se reorienteze, au oameni de-ai lor şi la ape, e total nepotrivit să numeşti pe cineva din afara sistemului. Apele Banat ţin de siguranţa naţională, nu pot fi comparate cu instituţii de genul OPC, ITM sau RAR. Eu mi-am oferit tot sprijinul, ţin la acest colectiv şi voi da sfaturi oricui mi le va cere. Sper ca noul director să fie un om bine pregătit şi din interiorul sistemului”, spune Titu Bojin. Liderul PSD nu vrea să spună însă nici acum ce post va ocupa de la 1 octombrie la Direcţia Apelor Banat. A desemnat însă neoficial unul dintre favoriţii la scaunul pe care îl ocupă. „Ştiu că directorul de la apele din Timiş (n.r. Ştefan Constantin Sandu – consilier local PD-L)a fost adus tocmai în intenţia de a fi pregătit pentru schimbarea mea. Este un om potrivit”, a mai spus Bojin. Sindicaliştii de la Ape susţin că dacă va fi adus director Tudor Ştefan, omul de casă al lui Alin Popoviciu, vor da în judecată instituţia. Ştefan nu poate fi impus decât ilegal la conducerea Apelor Banat. Contractul colectiv de muncă prevede clar că un director nu poate fi adus din afara sistemului şi nu poate fi numit dacă nu are cel puţin zece ani lucraţi în domeniu. Ştefan nu are nicio zi lucrată în domeniu.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

VIDEO: Accident grav în Timișoara. Două persoane au ajuns la spital

Dublu impact... Un șofer nehotărât a produs haos într-o intersecție din Timișoara, iar două persoane…

12 ore ago

Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri

Peste 80% din totalul de 23.000 de contribuabili care au interacționat în primele 7 zile…

13 ore ago

Centrul de expertiză pentru bolile rare de la Spitalul de Copii Timișoara va fi recertificat de Ministerul Sănătății

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat recertificarea centrului de expertiză pentru bolile rare (CEBR) de…

13 ore ago

Au fost recepționate noile rame electrice care vor circula de la Timișoara pe calea ferată/Foto

Reprezentanții Autorității pentru Reformă Feroviară au făcut recepția preliminară a două garnituri de tren produse…

13 ore ago

Vreme „accesibilă” în weekend. Vom avea temperaturi „blânde”

Iarna vrea să mai rămână, februarie fiind o lună rece, dar primăvara dă semne că…

14 ore ago

Începând de luni, restricții de circulație bulevardul 16 Decembrie 1989

La solicitarea S.C Aquatim S.A, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…

14 ore ago