Categories: SocialUltima ora

Corescu ramane arestata, Medesan o urmeaza

Cornelia Corescu rămâne în arest. Judecătorii Curţii de Apel Timişoara au confirmat mandatul de arestare al acesteia. În plus, Vasile Medeşan, secretar executiv al PDL Timiş, implicat în acelaşi caz şi eliberat săptămâna trecută, va ajunge şi el după gratii pentru următoarele 29 de zile.

Cornelia Corescu, şeful ITM Timiş, a fost arestată pe 29 de zile joia trecută, sub acuzaţia de trafic de influenţă şi instigare la fals intelectual în scopul ascunderii şi comiterii infracţiunii de trafic de influenţă. Ea este acuzată că a solicitat, prin intermediul secretarului executiv al PDL Timiş, Vasile Medeşan, 10.000 de lei unui patron de firmă, pentru a-l scăpa de o sancţiune dată de inspectorii de muncă. Ancheta procurorilor DNA a scos la iveală faptul că pentru şefa TIM Timiş era o practică la ordinea zilei să condiţioneze anularea unor sancţiuni cu sume de bani donate partidului. Potrivit anchetatorilor, Corescu pusese la punct o strategie pe care a aplicat-o chiar şi în cazul colegului de partid. Cum de regulă erau stabilite sume mari care erau „donate” eşalonat, ca să fie sigură că vor fi plătite până la ultimul ban, după prima „rată”, subalternii ei distrugeau actele iniţiale de contravenţie şi le înlocuiau cu altele, în care apăreau fapte mult mai grave şi amenzi mai consistente.
La fel a păţit şi Aurel Grindiş. Patronul SC Relu şi Andreea SRL s-a ales cu dosar penal pentru muncă la negru şi cu o amendă de 8.000 de lei, în urma unui control la care inspectorii ITM au descoperit că dusese la lucru la hotelul lui Cristi Borcea din Timişoara opt oameni fără contracte. Ca să îl scape de amendă şi dosar, Corescu, prin intermediul lui Vasile Medeşan, i-a cerut lui Grindiş să doneze 10.000 de lei partidului. După ce s-a virat primii 1.000 de lei, ca să se asigure că va continua să plătească, şefa ITM a dispus înlocuirea procesului-verbal de constatare a ilegalităţilor de pe şantier cu unul fals care proba fapte mult mai grave, dublând automat şi amenda. Bărbatul a fost convocat la Corescu în birou, pe 8 august, unde şefa ITM i-a explicat că va reveni asupra sancţiunii numai după ce va achita întreaga sumă pentru care conveniseră. Mai mult decât atât, în luna în care i-au ascultat telefoanele, anchetatorii au aflat cum şefa ITM a pus la cale patru acţiuni similare. La dosar există declaraţiile a trei martori care relatează intervenţii în cazul spitalului din Deta şi al unei companii din Jimbolia.
La recursul judecat joi la Curtea de Apel Timişoara, judecătorii au decis că şefa ITM va rămâne arestată până la expirarea mandatului. Vasile Medeşan, în cazul căruia fusese dispusă iniţial eliberarea, a primit şi el mandat de arestare pe 29 de zile, astfel că, în cursul zilei de joi, acesta va ajunge şi el după gratii.

UPDATE: Preşedintele PD-L Timiş, Constantin Ostaficiuc, susţine că arestarea Corneliei Corescu, directorul ITM Timiş, este o surpriză neplăcută, atât pentru el, cât şi pentru membrii şi simpatizanţii PD-L. „Din punct de vedere uman, toţi am avut o realţie foarte bună cu Cornelia Corescu. Este o mare surpriză neplăcută pentru mine. Ea este o femeie extraordinar de puternică şi voluntară, activă, dar este o surpriză neplăcută pentru toţi”, a declarat Ostaficiuc.

Share
Published by
Alecsandra Stanici

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

7 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

9 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

10 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

10 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

10 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

10 ore ago