Categories: Social

Credite de buna purtare pentru detinuti

Puşcăriaşii din Timişoara şi Arad primesc credite. Ei sunt incluşi într-un sistem pilot, care vizează cuantificarea participării lor la activităţi şi programe de educaţie, asistenţă psihologică şi social sau la muncă efectuată în regim de prestări servicii.

„Din momentul implementării şi până în prezent a fost observată o creştere a numărului de persoane private de libertate care solicită să participe la activităţile derulate pentru reintegrare socială. În acelaşi timp, persoanele private de libertate au apreciat faptul că sistemul de creditare este unul just, care promovează egalitatea de şanse pe parcursul traseului execuţional”, au explicat reprezentanţii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Deținuții vor fi evaluați de la 1 noiembrie și, în funcţie de numărul de credite acumulate conform fiecărei activităţi desfăşurate, acestea vor fi răsplătite. „Persoanele private de libertate vor putea beneficia de recompense precum ridicarea sancţiunii disciplinare aplicate anterior, încredinţarea unei responsabilităţi, acordarea de premii, suplimentarea dreptului la pachet sau a dreptului la vizită şi acordarea unei zile permisiune de ieşire din penitenciar, pentru persoana privată de libertate care a fost recompensată anterior de minimum trei ori. În cazul în care persoana privată de libertate primeşte o sancţiune disciplinară, numărul de puncte acumulate va fi diminuat în funcţie de tipul abaterii săvârşite”, a declarat Georgiana Gherman de la ANP. Cele zece unităţi în care este implementat sistemul de creditare sunt Penitenciarul Arad, Penitenciarul Craiova, Penitenciarul Iaşi, Penitenciarul Oradea, Penitenciarul Bistriţa, Penitenciarul Bucureşti – Jilava, Penitenciarul Timişoara, Penitenciarul Târgşor, Penitenciarul de Minori şi Tineri Tichileşti şi Centrul de Reeducare Găeşti.

Share
Published by
Georgeta P.

Recent Posts

Alăturarea AUR Timiş – „Proclamaţia de la Timişoara”, oximoronul perfect. Sau despre ipocrizia „suveraniştilor”

În urmă cu două zile s-au împlinit 36 de ani de la momentul în care…

2 ore ago

Timpark scoate la vânzare, prin licitaţie, un nou lot de maşini abandonate

Timpark organizează o nouă licitaţie de vânzare a unor vehicule fără stăpân sau abandonate pe…

2 ore ago

Se face CODRU la Ianova! În plus, s-au anunțat primele nume ale celebrului festival de muzică, ediția 2026

CODRU organizează o nouă acțiune de împădurire. 10.000 de copaci vor fi plantați la Ianova,…

2 ore ago

Resortul pentru animale FABISS – ”O lume fascinantă pentru animalul tău de companie”

Articolul de față este dedicat prezentării informațiilor și facilităților de cazare exclusiv pentru căței, urmând…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 13 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 13.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago